Preşedintele rus Dmitri Medvedev a atenţionat miercuri că Rusia ar putea renunţa la noul tratat de dezarmare nucleară semnat cu SUA şi dezvolta propriile arme ofensive, în cazul în care nu se va ajunge la niciun acord cu Washingtonul asupra scutului american antirachetă din Europa, relatează AFP şi Reuters.
În cadrul celei mai mari conferinţe de presă de când este preşedinte, susţinută la Skolkovo, în apropiere de Moscova, liderul de la Kremlin a atras totodată atenţia asupra riscului unei întoarceri la Războiul Rece, transmite Agerpres. Dacă SUA continuă să-şi dezvolte proiectul de scut antirachetă în Europa de Est, în ciuda protestelor Rusiei, Moscova ar trebui ‘să ia măsuri de retorsiune, pe care am prefera, sincer, să le evităm’, a declarat Medvedev.
“Ar fi în acest caz vorba de posibilitatea de a dezvolta potenţialul ofensiv al capacităţilor noastre nucleare. Ar fi un scenariu foarte prost. Ar fi un scenariu care ne-ar face să revenim la perioada Războiului Rece“, a atenţionat el. Preşedintele rus a evocat de asemenea posbilitatea de a abandona tratatul ruso-american de dezarmare nucleară (START2), intrat în vigoare în acest an, în ipoteza în care scutul american antirachetă din Europa va fi desfăşurat fără consultarea Rusiei.
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a atenţionat miercuri că Rusia ar putea renunţa la noul tratat de dezarmare nucleară semnat cu SUA şi dezvolta propriile arme ofensive, în cazul în care nu se va ajunge la niciun acord cu Washingtonul asupra scutului american antirachetă din Europa, relatează AFP şi Reuters.
În cadrul celei mai mari conferinţe de presă de când este preşedinte, susţinută la Skolkovo, în apropiere de Moscova, liderul de la Kremlin a atras totodată atenţia asupra riscului unei întoarceri la Războiul Rece, transmite Agerpres. Dacă SUA continuă să-şi dezvolte proiectul de scut ant