Procurorii fac ultimele demersuri pentru a finaliza cercetările în cazul ocupării abuzive a capelei familiei Lahovari, din Cimitirul Bellu, de familia lui Marian Vanghelie.
Prins cu morţii în cavoul altuia, Marian Vanghelie va răspunde în instanţă, alături de acoliţii săi, sub acuzaţiile de profanare de morminte şi falsuri în înscrisuri sub semnătură privată.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 va trimite în instanţă dosarul penal întocmit lui Marian Vanghelie şi acoliţilor săi pentru mai multe capete de acuzare în dosarul „Cavoul Lahovary“: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi distrugerea în formă calificată.
În iunie anul trecut, Adevărul arăta cum Marian Vanghelie (43 de ani), primarul sectorului 5, îşi îngropase abuziv bunicul matern, Constantin Niculae (1922-2008), şi încă o rudă, Liliana Bojan (1954-2008), în capela unde odihnea generalul erou Iacob Lahovary (1846-1907), un militar şi un diplomat român care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a schimbat cursul istoriei Europei.
Faptele comise îşi au originea în 2003. Atunci, Radu Dumitru, coleg de partid al lui Vanghelie, aflat în fruntea Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din Bucureşti, a anulat actul de concesiune făcut pe numele ultimului descendent al Lahovarilor şi a concesionat capela, cu tot cu morţii din groapă, către Nicolae Cristea, subordonatul lui Vanghelie. În 2008, când bunicul lui Vanghelie, Constantin Niculae, a încetat din viaţă, Nicolae Cristea i-a donat capela lui Mircea Sorin Niculae (34 de ani), vărul şi mâna dreaptă a lui Marian Vanghelie. Aşa ajuns Vanghelie să-şi îngroape rudele în capela unei familii care a marcat istoria României.
Citeşte articolul integral pe Adevarul.ro
Procurorii fac ultimele demersuri pentru a fi