Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HĂLCHIU: Proiecte pentru anul 2011: Lucrări şi investiţii de 30 miliarde de lei în comuna Hălchiu şi

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 18 mai 2011 ·

În pofida vicisitudinilor de ordin financiar care se manifestă şi anul acesta la nivelul comunităţilor locale în general, comuna Hălchiu şi localitatea Satu Nou, sat aparţinător, vor putea beneficia, totuşi, de câteva proiecte, lucrări şi investiţii, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea şi modernizarea infrastructurii. Vorbim aici de proiecte aprobate în bugetul local, a căror valoare se ridică la peste 30 miliarde de lei vechi.

Primarul Ioan Gârbacea (foto), spune că principala investiţie care se va desfăşura în perioada următoare vizează introducerea curentului electric în cartierul rezidenţial de tineri, cartier situat la ieşirea din comună cum mergi spre Satu Nou, pe partea stângă. Tinerii au primit în această zonă mai multe parcele de teren, în conformitate cu Legea 15/2003, 70 de loturi în total, ei urmând să-şi ridice construcţii tip locuinţă în regim propriu. În afara celor 70 de loturi mai sunt suprafeţe de teren pe care se execută case, deoarece cetăţenii interesaţi au cumpărat pământ de la proprietarii de drept. Într-un final putem vorbi de circa 100 de locuinţe, pentru care Primăria va trebui să asigure utilităţile (apă, canal, gaz, electricitate).

Deocamdată, principala lucrare ce se va efectua aici se referă, cum spuneam, la introducerea curentului electric, celelalte utilităţi urmând să fie şi ele introduse. Fondurile pe care edilul şef şi consilierii le-au prevăzut în bugetul local pentru această activitate investiţională însumează aproximativ 2,3 miliarde de lei vechi.

Reabilitări de străzi, Bază sportivă modernă

O altă lucrare ce se va executa în perioada următoare o reprezintă turnarea de covor asfaltic pe trei străzi: str. Bisericii, Feldioara şi Laterală. Licitaţia a fost făcută şi adjudecată, urmează să se încheie în cel mai scurt timp şi contractul propriu-zis pentru efectuarea lucrărilor, valoarea aces

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 12 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°