O amazoană din Serviciul Român de Informaţii este cercetată de DNA pentru trafic de influenţă.
Mare lucru - veţi spune -, în România sunt cercetaţi mii de angajaţi ai statului, pentru tot felul de potlogării, de la abuz în serviciu la furt calificat sau luare de mită.
Dar Enan Aifer, maior în SRI, nu este un caz oarecare. Prinsă în ofsaid, doamna cu pricina şi-a descoperit suferinţe nebănuite. „Îmi justific acţiunea prin faptul că, în realitate, eram o victimă, fiind probabil consecinţa sindromului Stockholm", a declarat doamna maior la audieri.
Auziţi: sindromul Stockholm! Sună bine, nu? Capitală superbă, ţară civilizată, seriozitate nordică... Dar nu vă grăbiţi: sindromul Stockholm nu are altă legătură cu capitala Suediei decât aceea că acolo a fost jefuită o bancă, în 1973, când jefuitorii au ţinut captivi angajaţii băncii pentru şase zile, iar victimele s-au ataşat emoţional de răpitori şi ulterior, în libertate, le-au luat apărarea. De altfel, de la acel caz, chiar aşa se defineşte sindromul Stockholm: comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul.
Dar de cine o fi fost răpită doamna maior de la SRI? De temutul Nuţu Cămătaru? De fantoma lui Bin Laden? De Căpitanul Cârlig? De marţienii cu antene verzi? Te pomeneşti că femeia, plătită să apere ţara de pericole, a trecut prin experienţe terifiante...
Nu, cel care a luat-o captivă este iubitul ei, posesorul unui nume desprins parcă din romanele lui Dumas: Ferdinand Perhineac. Din păcate, d'Artagnan-ul moldovean nu era un cavaler romantic al vremurilor moderne, ci un reputat escroc de pe axa Botoşani - Suceava. Contra unei sume de bani, promitea vize pentru orice ţară, joburi la orice companie şi transferuri de la o unitate militară la alta. După ce lua banii, dispărea. Aşa a ajuns puşcăriaş cu repetiţie. Pe doamna maior de la SRI a
