Fanii Hotel FM, trupa orădeană care a reprezentat România la Eurovision, sunt amuzaţi de două zile încoace de un videoclip postat pe Youtube cu cei trei membri ai trupei: David Bryan, Alex Szuz şi Gabril Băruţă.
În video-ul postat pe internet şi care are simpla descriere "Chiar beţi fiind, băieţii cântă", cei trei cântă refrenul piesei "Change", cu care ne-au reprezentat ţara la prestigioasa competiţie, vizibil ameţiţi de alcool. Şi vocile soliştilor dau de înţeles că înainte de această "prestaţie" orădenii au ridicat paharele de multe ori...
De altfel, David Bryan recunoaşte pe contul său de Facebook că a fost atât de beat încât nici nu mai ţine minte când s-a realizat înregistrarea, însă cel mai probabil la una din petrecerile din Germania de după competiţie.
"Ha ha ha, nici măcar nu îmi aduc aminte făcând asta", "Aici am fost beat şi cred că vocea a fost injectată cu alcool. Când m-am trezit nu am putut să vorbesc", sunt câteva din mesajele lăsate de David ca şi comentarii la postarea videoclipului pe profilul său de pe reţeaua socială. Întrebat de o fană dacă chiar erau beţi, David susţine că toţi trei s-au îmbătat până s-au făcut "praf". Fanii Hotel FM, trupa orădeană care a reprezentat România la Eurovision, sunt amuzaţi de două zile încoace de un videoclip postat pe Youtube cu cei trei membri ai trupei: David Bryan, Alex Szuz şi Gabril Băruţă.
În video-ul postat pe internet şi care are simpla descriere "Chiar beţi fiind, băieţii cântă", cei trei cântă refrenul piesei "Change", cu care ne-au reprezentat ţara la prestigioasa competiţie, vizibil ameţiţi de alcool. Şi vocile soliştilor dau de înţeles că înainte de această "prestaţie" orădenii au ridicat paharele de multe ori...
De altfel, David Bryan recunoaşte pe contul său de Facebook că a fost atât de beat încât nici nu mai ţine minte când s-a realizat înregistrarea, însă cel mai prob