Pe Wikipedia în engleză, nu ştiu cine (şi nici de ce) mă prezintă înainte de toate cu calitatea de „politician", deşi respectiva calitate a fost şi rămâne cel mai puţin reprezentativă pentru biografia mea „postcomunistă". Mai exact, „politician" am fost vreme de câteva săptămâni, în toamna lui 1996, când ţărăniştii m-au solicitat să candidez la un post de senator – fără nicio şansă, desigur, într-un judeţ (Ialomiţa) în care localnicii trăiau cu Iliescu şi jumătatea lui fesenist-securistă un lung şi nesăţios amor. Iar din PNŢCD aveam să mă retrag la scurt timp după numirea la conducerea Departamentului de Control al Guvernului – mi se păruse firesc ca această poziţie să nu se afle sub „servitutea" apartenenţei la un partid.

Dar ce vreau să spun, de fapt? În luna martie anul acesta, trebuindu-mi certificatul de cazier judiciar, am cerut secţiei de poliţie de care aparţin să-mi elibereze actul cu pricina – "pe loc", potrivit procedurilor în vigoare. Foarte amabilă, poliţista care mă primise tocmai se pregătea să-mi împlinească dorinţa, când, în timp ce verifica în baza de date, chipul său senin se întunecă brusc. Îmi pare rău, mi-a explicat ea, însă va trebui să mergeţi la Secţia 21, pentru că vă aflaţi în evidenţele cazierului judiciar iar în situaţiile acestea procedura e puţin mai complicată. Imposibil, am răspuns sigur pe mine, nu am fost condamnat niciodată, e în mod sigur o confuzie. Chipul în continuare întunecat al tinerei poliţiste m-a convins, însă, că nu era nicio confuzie.

Drept urmare, am scris Direcţiei de cazier a Poliţiei cerând să mi se spună pe ce bază figurez în evidenţele în chestiune, iar dacă lucrul acesta s-a întâmplat prin încălcarea legii, aşa cum aveam toate motivele să fiu sigur, să mi se comunice măsurile luate împotriva vinovaţilor. Răspunsul a venit prompt – însă şeful pomenitei Direcţii parcă citise altă sesizare decât cea l