Cred că una din obsesiile celor născuţi la bloc este casa pe pământ. Aproape orice locuitor la etaj visează, jinduieşte la o căsuţă. Oricât de mică, chiar şi precum cele din poveşti, liliputană. Să ai acolo peticul tău de curticică!

Mai mulţi prieteni şi-au împlinit visul. De ce să mint, i-am invidiat la început. Au avut posibilitatea - adică banii, să ne înţelegem bine - să scape de cutiile de beton comuniste care ne-au mâncat tinereţea.

După o perioadă de grătare şi de alte aroganţe, amicii au început să se plângă. Seara nu aveau de unde să cumpere o pâine, un litru de ulei, pentru că în zonele rezidenţiale nu există chioşcuri ca la mine la bloc. Salvarea nu vine niciodată, iar copiii se îmbolnăvesc cu rapiditate uluitoare, dar mai ales când ai maşina stricată sau când ai băut seara un şpriţ. Fosa se înfundă, curentul electric atinge sume colosale. Toamna, noroiul e de câţiva centimetri, iar iarna eşti izolat precum scriitorii ruşi în Siberia. Nu te vizitează nimeni pentru că n-ai haz dacă nu poţi face un grătărel.

Centrala de pe stradă explodează periodic pentru că nu a fost construită pentru aşa ceva, iar taximetriştii te întreabă obraznic, miştocăreşte de-a dreptul dacă stai foarte departe! Sau unde la ţară! Deh, avantajele şi dezavantajele vieţii la vilă!

Mă uit şi eu cu jind la struguri şi anunţ că-s acri! Vreo câteva nopţi am dormit cu geamul deschis, cu speranţa că voi auzi foşnetul unor frunze, lanţul câinelui rostogolindu- se prin curte! Aiurea! Aud numai un vecin beat care- şi altoieşte nevasta sau care aruncă melodramatic după câteva manele frigiderul pe geam!