Foto: Dan Marinescu / Jurnalul Naţional Una dintre cele mai călduroase zile de primăvară m-a găsit aşteptându-l pe Vlad Ivanov în grădina de la Green Hours. Îl bănuiam a fi o persoană plăcută şi având în vedere că a acceptat să ne întâlnim imediat după Paşte şi cu o zi înainte să plece la Londra, la un festival de film, se poate spune că nu m-am înşelat.

Îi mărturisesc că m-am hotărât să-l invit la o vorbă după ce am văzut „Fir'mituri”, un spectacol de Lia Bugnar, la care am ajuns la aproape cinci ani de la premieră şi în care perso­najul interpretat de Vlad stoarce zâmbete cu lacrimi...

„Da, «Fir'mituri» e un spectacol la care ţin foarte mult şi pe care Lia l-a scris în doar trei zile. E şi una dintre puţinele ocazii în care mi s-a ofe­rit şansa să interpretez un personaj extrem de sensibil şi cu un suflet frumos, asta ca urmare unei discuţii pe care am avut-o cu ea înainte să se apuce să scrie. Atunci ne-a întrebat pe fie­care cam ce vrem să jucăm. Trebuie să recunosc că mi se întâmplă uneori pe stradă să-mi dea lacrimile când mă gândesc la monologul din «Fir’mituri». Acel strigăt: «Vreau să fiu fericit!» în ciuda a tot... până la urmă e povestea unui om obişnuit, şi asta bănuiesc că îi face pe spectatori să se identifice cumva cu perso­na­jul. Îmi place să joc în Green Hours, unde întotdeauna ştiu că vom avea parte de un public elevat. Ceea ce se întâmplă aici în ge­neral este un lu­cru extraordinar, şi acest lucru i se da­to­­rează în totalitate lui Voicu Rădescu.”

Mă priveşte de sub cozorocul unei şepci negre. E foarte calm, relaxat şi sigur pe sine. Când vorbeşte despre ceva ce îi place, o lumină jucăuşă i se iveşte în ochi.

• Jurnalul Naţional: Au fost în­ce­pu­turile cu Dan Pu­ric, apoi ai ajuns la Bucureşti, au ur­mat scene ale tea­trelor mari, spaţii ne­convenţionale sau underground, cânţi, dansezi, eşti Domnu’ Bebe din 432…