Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2011 va fi un an mai puţin tulbure pentru piaţa berii

Publicat in Curierul, miercuri 18 mai 2011 ·

Ca şi pentru alte sectoare economice din România şi pentru piaţa de bere, 2011 ar putea fi un an de stabilizare, după doi ani de scăderi consistente, mai ales în condiţiile în care jucătorii din România se obişnuiseră cu creşteri peste aşteptări. "Recesiunea a avut un impact mai mare în România, decât în alte ţări din Europa. Acum 3-4 ani piaţa românească de bere a crescut foarte puternic, cu mult peste aşteptările noastre, iar 2009 şi 2010 au fost doi ani de scădere puternică. Sperăm ca anul acesta piaţa să nu mai scadă", a declarat, într-o conferinţă de presă, Isaac Sheps, CEO Carlsberg Marea Britanie, prezent cu prilejul relansării brandului danez pe piaţa locală.

Oficialii United Romanian Breweries Bereprod (URBB) au afirmat de asemenea că 2011 va fi un an mai bun pentru piaţa locală de profil, sperând într-o stabilizare. "În 2009 piaţa de bere din România a scăzut cu 15%, iar în 2010 a mai scăzut cu încă 5 procente. Anul acesta a început mai bine şi credem că 2011 va fi un an de stabilizare", a declarat, în cadrul aceluiaşi eveniment, Doron Zilberstein, Marketing vice-president al URBB.

Isaac Sheps, cel care a coordonat intrarea Carlsberg în România în urmă cu 10 ani, a mai spus că ţinând cont de evoluţia din perioada de dinainte de criză, compania are încredere în potenţialul pieţei locale de profil, în perioada următoare.

Grupul Carlsberg încearcă repoziţionarea brandului pe plan global, lansând o campanie ce a fost pregătită de doi ani. Pe plan local Carlsberg deţine 25% din segmentul super-premium care în ultimii doi ani a scăzut cu 30%. "În prezent suntem pe locul doi pe segmentul de superpremium şi vrem să obţinem o creştere de două cifre în urma campaniei de repoziţionare a brandului şi să obţinem poziţia de lider, în care am investit 2 milioane euro", a mai spus Zilberstein.

Ca şi pentru alte sectoare economice din România şi pen

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 5 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

26°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°