Tânărul de 16 ani practică luptele greco-romane şi a obţinut performanţe remarcabile, la o categorie superioară de vârstă, având în palmares 17 medalii.
George Gabor a început să practice luptele greco-romane în mai 2008, dar a renunţat pentru o perioadă la acest sport, după o ceartă cu antrenorul. Însă, adolescentul a revenit în forţă după o scurtă perioadă şi a fost obligat să ia parte relativ repede la competiţii oficiale.
„Nu am avut prea mult timp de pregătire la dispoziţie. Am intrat rapid la concursuri, iar la început mi s-a părut cam dificil. Însă, mi-a plăcut mult şi mă antrenam din pasiune.
Mă pregăteam intens şi în vacanţa de vară. Tot timpul mă antrenam suplimentar, fiindcă eram conştient că doar prin acest sport mă pot realiza profesional", a menţionat George.
Extrem de serios şi muncitor, sportivul pregătit de antrenorul Horaţiu Albu are calităţi fizice native şi o forţă extraordinară. După opt luni de pregătire, George Gabor a cucerit prima medalie, de bronz, la Campionatele Naţionale pentru copii.
Întrucât nu are adversari de nivelul său la lupte greco-romane, George Gabor este nevoit să participe la competiţii de lupte libere, la categorii superioare de vârstă. Înaintea concursurilor, băiatul face sacrificii uriaşe, fiind nevoit să slăbească 6-7 kilograme, într-o singură săptămână.
„Din păcate, nu avem posibilitatea materială să ne asigurăm cele mai bune condiţii de nutriţie, pentru refacerea organismului. La acest capitol suferim cel mai mult", este de părere sportivul, care câştigă medalii pe bandă rulantă, în ciuda faptului că se antrenează într-o sală de cinci pe zece metri, din Teliu.
Performanţă uriaşă
Chiar şi în aceste condiţii, George Gabor a devenit un nume respectat în luptele greco-romane din ţara noastră, obţinând performanţe remarcabile chiar luna aceasta. Băiatul din Teliu a participat, în