Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii se afla în Irlanda, unde a început ieri o vizită istorică – prima de la declararea independentei republicii, în 1922. La Dublin, au fost luate cele mai stricte măsuri de securitate din istorie.
Regina a participat ieri la o ceremonie de comemorare în Grădina Amintirilor din centrul Dublinului, realizată în memoria celor care au luptat pentru independenţa Irlandei faţă de monarhia britanică, iar azi va susţine un discurs. Despre importanţa acestei vizite, Ioana Haşu a stat de vorbă cu Petru Clej, corespondentul RFI la Londra Petru Clej în dialog cu Ioana Haşu