Jucătorul Victor Hănescu, locu 69 ATP, l-a învins, miercuri, cu scorul de 7-5, 6-2, pe americanul Michael Russel, locul 91 ATP, prezent pe tabloul principal din postura de lucky loser, românul calificându-se în sferturile de finală ale turneului de la Nisa, cu premii în valoare de 450.000 de euro.
Hănescu s-a impus într-un meci care a durat o oră şi 15 minute. Cei doi jucători s-au mai întâlnit o dată, în 2009, atunci când Russel a câştigat, scor 7-6 (4), 6-3, în prima manşă a turneului Masters de la Miami.
Victor Hănescu ar fi trebuit să joace în acest tur cu Andy Roddick, locul 11 ATP, dar americanul s-a retras de la turneu din cauza unei accidentări la umărul drept.
La Nisa, românul şi-a asigurat un cec în valoare de 11.800 de euro şi 45 de puncte ATP.
El va evolua în faza următoare a competiţiei împotriva olandezului Robin Haase, locul 59 ATP. Haase este pe tabloul principal tot ca lucky loser, el înlocuindu-l pe Pablo Cuevas din Uruguay.