Arădenii care locuiesc la blocuri sau au case apropiate situate pe aceeaşi stradă pot să marcheze „Sărbătoarea Vecinilor“, organizând câte o petrecere. Ei pot socializa într-o curte, în holul unui bloc, în faţa blocului sau chiar într-o grădină ori într-un apartament.
Municipiul Arad s-a alăturat pentru prima dată „Sărbătorii Vecinilor“ în anul 2009, când, în peste 150 de locaţii din oraş, aradenii au marcat evenimentul. În anul 2010 numărul participanţilor a fost şi mai mare. În unele cartiere au fost organizate, cu acest prilej, petreceri în aer liber, cu tocăniţe la ceaun, cu grătare, dar şi cu formaţii şi solişti de muzică populară.
„Aradenii sunt cunoscuţi ca oameni deschişi, prietenoşi şi plini de bunăvoinţă, speram ca ideea unei zile în care vecinii să se apropie şi să petreacă după-amiază într-o atmosferă destinsă îi va antrena pe cât mai mulţi”, spune Corina Draghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.
„Sărbatoarea Vecinilor” este o manifestare organizată sub egida Consiliului Europei, a Federaţiei Europene a Solidarităţii Locale şi îşi propune să adune în jurul acestui proiect toţi „actorii“ locali care promovează valori pozitive. La „Sărbătoarea Vecinilor” pot participa toţi locuitorii oraşului, asociaţii de proprietari şi consiliile consultative de cartier.
Sărbătoarea va avea loc în data de 27 mai şi este un prilej ca oamenii care trăiesc alături să comunice, să se cunoască mai bine, să devină mai apropiaţi.
Pentru această manifestare, Primăria municipiului a tipărit mai multe afişe şi fluturaşi şi va oferi participanţilor şorţuri şi şepcuţe.