Cadrele didactice din comuna Hălchiu şi din Satu Nou (sat aparţinător) au organizat în ultima perioadă o serie de concursuri şi acţiuni cultural-educative, la care au fost invitaţi să participe numeroşi elevi din zonă, dar şi din alte localităţi ale judeţului.
Astfel, ca şi anul trecut, elevi din şcoli generale, licee şi şcoli de arte şi meserii au răspuns prezent în număr foarte mare chemării instructorilor, dovedindu-şi aptitudinile şi capacităţile în ceea ce priveşte întrecerile. Se poate vorbi deja de o adevărată mişcare de masă, concursurilor sportive (tenis de masă, baschet, fotbal, handbal, şah, cros, rugby).
Începem prezentarea celor mai importante manifestări şcolare de acest gen cu cel mai recent concurs desfăşurat chiar zilele trecute, „Paleta de aur”, la tenis de masă. Ca şi anul trecut, concursul s-a desfăşurat într-o locaţie deosebit de generoasă, specifică unor asemenea manifestări, mai precis în moderna sală de sport construită în incinta Bazei sportive din localitate.
Organizatorul concursului menţionat, aflat anul acesta la a VII-a ediţie, a fost consilierul local şi profesor de matematică în cadrul Şcolii Generale din Hălchiu, Moise Chiţu. Mare iubitor al sportului în general, prof. Chiţu a reuşit şi anul acesta, în perioada precizată, să mobilizeze un mare număr de jucători, întrecerea fiind o deplină reuşită.
„Sunt convins că şi ediţia din 2011 a fost o reuşită. M-am străduit ca organizarea să fie cât mai bună, iar colaborarea cu prof. Călin Daniel Teodor, profesor de educaţie fizică şi cadru didactic mai tânăr, s-a dovedit foarte benefică. Eu sunt în pragul pensionării, dar în cei doi ani care au mai rămas până atunci îl voi sprijini pe Călin, deoarece sunt de părere că această frumoasă tradiţie sportivă nu trebuie să dispară”, spunea prof. Moise.
Câştigătorii concursului „Paleta de aur”
Partidele s-a