Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este în plin proces de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul de extracţie a aurului din Apuseni. Horea Avram, vicepreşedinte Mediu RMGC, a declarat, ieri, într-o dezbatere publică organizată de Partidul Ecologist Român (PER) şi Clubul Ecologist Român (CER) că speră ca acordul pentru impactul asupra mediului să fie obţinut până la finele anului de la Comitetul de Analiză Tehnică sub coordonarea Ministerului Mediului. Astfel, anul viitor, va putea fi obţinută autorizaţia de construcţie pentru uzina de procesare a aurului de la Roşia Montană. Producţia efectivă va putea începe din 2014, a subliniat domnia sa.
Reprezentanţii CER şi PER, alături de academicieni şi cei ai unor ONG-uri au arătat pe parcursul dezbaterilor că cea mai importantă problemă de mediu este transportul şi depozitarea cianurii de sodiu. Ei au mai ridicat problema impactului unui posibil seism de mare magnitudine, a dislocărilor masive de rocă, a greutăţilor barajului, volumului mare de apă şi a iazului de decantare.
Participanţii au întrebat şi ce se va întâmpla cu depozitele de materiale toxice în urma închiderii exploatării aurului din zona Roşia Montană, dar şi cum vor fi stocate materiale periculoase pentru mediu precum cele de întreţinere, lubrifianţii, solvenţii şi ambalajele contaminate.
PER şi CER şi-au exprimat dorinţa ca implementarea proiectului RMGC să fie monitorizată independent şi au cerut o implicare activă a Guvernului şi instituţiilor statului abilitate în urmărirea proiectului ca să se asigure că RMGC respectă calendarul de execuţie şi normele de mediu la care compania s-a angajat.
PER a mai solicitat un studiu asupra cheltuielilor statului cu întreţinerea după finalizarea proiectului Roşia Montană versus câştigurile pe care le are din proiect, precum şi definirea răspunderii materiale şi penale în caz d