Oricât ai fi de ticălos, nu poţi să nu-l apreciezi şi să nu-l aperi. Greu de găsit un slugoi mai disciplinat ca el, chiar şi într-o ţară în care lichelismul şi slugărnicia sunt practicile arhaice de supravieţuire mereu moderne. E întruchiparea exemplară a ţuţărului – slujbaşul de încredere al interlopului politic. În limbaj de garnizoană, este aghiotantul perfect pentru orice comandant militar, doar că aghiotanţii se recrutau dintre gradele superioare. Este mai degrabă ordonanţa perfectă, adică soldatul cel mai servil şi mai devotat ofiţerului. Al ofiţerului acoperit sub impostura de preşedinte al ţării. Rândaşul bun la toate mizeriile politice, servantul umil şi descurcăreţ în noroaiele guvernării, mâna băgată în buzunarul cetăţeanului şi gura care-l prosteşte-n faţă, mănuşa care acoperă amprentele jefuitorului, masca de pe faţa călăului... Rămâne argatul cel mai preţuit de zeusul său, de aceea stăpânul a şi făcut totul pentru a-l menţine cocoţat în vârful mafiei numite partid.
Mereu în banca-ntâi şi dând din cap fără încetare, semn că înţelege şi soarbe cuvintele profesorului, mai târziu ale şefului, cu mâna ridicată la orice întrebare, dar neavând niciodată un răspuns adevărat, sursa sigură a turnătoriilor pentru diriginte, apoi pentru oricine i-ar fi jupân, colecţionarul de diplome şi titluri universitare doar cu acoperire politică a ajuns mediocrul impecabil şi arivistul exemplar. Cu atâtea calităţi lipsă cum să nu reuşească?!
Având gestica unei jucării stricate cu arcul întors la maximum şi mimica unui pitic din grădina politică, de care toată lumea se fereşte ca de un spirit aducător de rău, lasă senzaţia că ascunde un retard. Degajă răceala unui suflet pipernicit, provoacă repulsie ca în faţa cicatricii purulente a unei mari neîmpliniri. Umil ca un animăluţ de casă, este gata să-ţi stârnească mila dacă n-ar deveni rapid detestabil. Compe
