Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat de 64 ani, cercetat pentru distrugere şi port fără drept al cuţitului �n locuri publice

          În ziua de 18.05.2011, în jurul orei 11.50, A. SAVEL de 64 ani, din comuna Coţuşca, judeţul Botoşani, aflându-se în stare vădită de ebrietate, se deplasa în calitate de biciclist pe D.J. 282, pe raza localităţii Coţuşca.           Datorită stării în care se afla, bărbatul se deplasa pe lângă vehicul, pe partea stângă a drumului şi uneori pe mijlocul acestuia.           Din sens opus circula regulamentar autoturismul condus de G. RAMONA, din satul Nichiteni, comuna Coţuşca, judeţul Botoşani.           Sesizând starea biciclistului, precum şi faptul că acesta circula neregulamentar, conducătoarea auto a încercat să-l depăşească, moment în care acesta a luat bicicleta şi a aruncat-o înspre autoturism, producând avarii. În aceste împrejurări, conducătoarea auto a oprit autoturismul în afara părţii carosabile, cu intenţia de a coborâ şi purta o discuţie cu bărbatul. La rândul său, acesta s-a deplasat spre ea, adresându-i injurii şi ameninţând-o, lovind totodată cu pumnii şi picioarele în autoturism. G. RAMONA a rămas în autovehicul, blocând portierele şi apelându-l pe soţul său pentru a veni la faţa locului. Acesta a solicitat intervenţia poliţiei.            La faţa locului, poliţiştii din cadrul Postului Coţuşca l-au găsit pe A. SAVEL, care continua să provoace scandal, să înjure şi să ameninţe pe cei doi soţi.            Mai mult, la vederea poliţiştilor, acesta a devenit violent, motiv pentru care a fost imobilizat şi condus la sediul Postului de Poliţie. Bărbatul a fost testat cu fiola alcoolscop, reactivul înverzindu-se în proporţie de 85-90%.            Efectuând controlul corporal al persoanei turbulente, poliţiştii au găsit asupra sa un cuţit în lungime de 15 cm, cu lama de 7 cm.            În consecinţă, precum şi ca urmare a plângerii depuse de către G. RAMONA, bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, şi po

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 20 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 59 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 31 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 17 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°