Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a declarat astăzi, după o întrevedere cu omologul său ucrainean, Konstantin Grişenko, că este posibilă o întâlnire la vârf cât mai curând între preşedintele Traian Băsescu şi omologul său ucrainean, Viktor Ianukovici.
„Am convenit ca echipele noastre să finalizeze pachetul juridic bilateral cât de repede se poate", a spus ministrul Baconschi. Ministrul român de externe a precizat că, după finalizarea acestuia, va fi necesară o „întâlnire la vârf".
Surse bine informate ne-au spus că ministrul ucrainean de externe ar urma să aibă o întâlnire, în această după-amiază, şi cu preşedintele Traian Băsescu.
De altfel, la finalul întâlnirii, ministrul Grişenko a declarat că au convenit să accelereze „tratatele şi documetele bilaterale privind îmbunătăţirea relaţiilor dintre statele noastre" şi l-a invitat, la rândul său, pe ministru Baconschi în cel mai scurt timp în Ucraina.
„L-am invitat pe ministrul Teodor Baconschi în Ucraina într-un timp care îi convine lui", a spus Grişenko.
Ministrul de externe al Ucrainei, Konstantin Grişenko, se află la Bucureşti, într-o vizită oficială, prima după mai bine de trei ani, la invitaţia ministrului român de Externe.
Cei doi au avut pe agenda de discuţii probleme legate de securitate, inclusiv cea energetică. Întrebat care este poziţia Ucrainei legată de amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în România, ministrul de externe de la Kiev a declarat că "această politică (a apărării antirachetă - n.r.) trebuie să fie îndreptată către consolidarea securităţii pentru întregul continent european şi trebuie luate în considerare totodată aspectele politice ale acestei chestiuni". Totodată, Grişenko a precizat că ar fi interesat să aibă nişte consultări "atât cu partenerii din România, cât şi cu partenerii din Statele Unite". A avut loc şi un schimb de opinii