O reţea româno-moldovenească de traficanţi de ţigări a primit grea lovitură de la poliţiştii Poliţiştii de frontieră gălăţeni au anihilat în această săptămână o reţea de traficanţi de ţigări, care introducea ţigări de contrabandă pe piaţa neagră din judeţele Galaţi şi Brăila.
Din noiembrie 2009, momentul în care a început să acţioneze, se estimează că această reţea ar fi vândut peste 130.000 de pachete cu ţigări în valoare de aproape 1,6 milioane de lei.
Inspectorul Marcel Antohe, purtătorul de cuvânt al IJPF Galaţi a declarat că în data de 14 mai au fost efectuate 18 percheziţii domiciliare în diferite imobile din judeţele Galaţi şi Brăila, în urma cărora poliţiştii de frontieră au ridicat mai multe bunuri.
Maşini de lux, pe dreapta
Au fost, totodată, reţinute în vederea confiscării şase autoturisme (Mercedes ML, B.M.W. seria 3, B.M.W. 525, FORD TRANSIT, Renault Laguna Opel Zafira), două laptopuri; şapte computere; două hard disc-uri , 75 de telefoane mobile, diferite înscrisuri şi mijloace de probă, iar în cursul zilei de 17 mai au mai fost efectuate două percheziţii în sistem informatic.
Din grupare fac parte 15 persoane, dintre care şi patru brăileni, cu vârste cuprinse între 21 şi 49 ani, iar pentru nouă dintre acestea - cetăţeni români şi moldoveni - instanţa a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 zile care, ulterior, au fost prelungite cu încă 29 de zile.
Traficanţii români şi moldoveni riscă să-şi petreacă următorii 10 ani după gratii.
Bunurile au fost indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciului, ca fiind bunuri rezultate din comiterea de infracţiuni.
Mod de operare
Ţigările erau procurate de către membrii moldoveni ai reţelei din Republica Moldova şi apoi erau trecute de alte persoane prin punctele de trecere a frontierei Galaţi-Rutier şi Oancea, disimulate în