Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum sa dai jos rapid 2,5 kilograme

Publicat in Ziare.com, miercuri 18 mai 2011 ·

Numeroase persoane care au slabit cateva kilograme bune au ajuns la un moment dat intr-un punct in care mai aveau de dat jos 2-5 kilograme pentru a ajunge la greutatea normala, insa nu mai reuseau sa slabeasca. Unele persoane au decis chiar sa renunte la a mai incerca sa scape de aceste kilograme, care sunt cel mai greu de eliminat, tocmai pentru ca nicio metoda nu mai avea succes.

Conform Askmen.com, exista insa cateva solutii in aceasta faza. Daca aplici 2-3 dintre sfaturile mentionate mai jos ar trebui sa slabesti aproximativ 2,5 kilograme in circa doua saptamani si jumatate - trei saptamani. Iar slabirea este si una care te va asigura ca pierzi din masa adipoasa, nu din cea musculara.

1. Aplica o strategie legata de carbohidrati

Probabil deja ai incercat o dieta care presupune alternarea unor zile in care consumi o cantitate mai mare de carbohidrati cu zile in care consumi cantitati mai mici de carbohidrati. Cand mai ai insa de dat jos doar cateva kilograme si simti ca te-ai blocat si ca nu mai ai succes, poti incerca sa faci si mai mare diferenta dintre zilele in care consumi multi si putini carbohidrati.

In zilele cu putini carbohidrati axeaza-te pe consumul de proteine si legume fibroase. Acestea vor determina un deficit caloric ridicat, accelerand arderea de grasime. Zilele cu carbohidrati multi planifica-le in perioada in care faci exercitii fizice, inclinand balanta calorica pana la valoarea de intretinere, sau chiar usor mai sus, prin adaugarea unei mari cantitati de carbohidrati.

Acest zigzag accelereaza metabolismul, carbohidratii reprezentand macronutrientul care influenteaza mult rata metabolica.

2. Fa pauza o saptamana de la exercitii fizice

In unele cazuri, motivul pentru care nu mai sunt eliminate cele cateva kilograme ramase in plus este faptul ca organismul nu a prim

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°