“Curăţenia” în arbitraj se va desfăşura după metoda “Tăiem în carne vie pe bază de chestionare”. Sau, pe scurt, “Chestionăm în carne vie”. Mircea Sandu le-a cerut şefilor de cluburi din Liga 1 şi Liga a 2-a (votează şi “Pinalti” Ştefan, şi şefii de la Argeş!) să aleagă fiecare “cei mai buni şi cei mai slabi 5 arbitri, respectiv cei mai buni şi cei mai slabi 6 arbitri asistenţi”.
Scopul acestor topuri este “obţinerea unor date statistice”, precizează şeful FRF, care vor fi discutate într-o şedinţă a CCA. Trecem peste faptul că iniţiativa lui Mircea Sandu intră pe tronsonul talk-show-urilor de fotbal. Acolo şefii de cluburi dezbat cu orele “japca”, “măcelul” şi alte metafore litigioase.
Dar faptul că apar la TV şi vorbesc despre arbitraj nu înseamnă că sînt neapărat şi competenţi în materie. Aprecierile lor nu sînt cu nimic mai experte decît aprecierile omului de pe stradă. Din chestionarele federale se pot întocmi topuri de popularitate, topuri muzicale cu interpreţi la fluier sau desfăşurătoare pentru emisiuni gen “Arbitrii au talent”. Dar nu se pot stabili ierarhii valorice. Nu poţi decide că “aceşti oameni trebuie să dispară, să fie eliminaţi”, pentru că n-au priză la şefii de club!
“Chestionarele” intră mai degrabă în practicile “democraţiei” federale. Conducătorii de cluburi vor da un vot care nu contează (la ce bun observatorii, atunci?), dar se vor simţi băgaţi în seamă. N-au fost chestionaţi cînd s-a decis externalizarea unor servicii din cadrul FRF. Ca manageri, ar fi avut mai multe de spus despre licitaţii decît despre arbitraj.
“Democraţia” federală reprezintă o formă de temporizare. Deciziile se iau prin sondaj standard. Mircea Sandu se întreabă: “Îl demit? Da, Nu, Nu ştiu, Nu ştiu cînd, Nu mă interesează”.
Dacă ar fi mai atenţi la sociologia de tip FRF, conducătorii de cluburi ar înţelege la nanogram cît valorează părerea lor