Dacă, preşcolară fiind, am fugit de la grădiniţă în primele zile după înrolarea mea cu mare tam-tam, fără a mai reuşi cineva să mă ducă vreodată înapoi, credeţi-mă că am recuperat toţi anii, cu vârf şi îndesat. Dacă nu altfel, prin reportajele făcute la toate grădiniţele din oraş! Am avut ocazia să întâlnesc zeci de educatoare, de la proaspăt absolvente până la cele aproape de pensionare, având astfel posibilitatea să fac o comparaţie între cea care m-a traumatizat pe vremuri şi cele care se străduiesc acum să facă educaţie de calitate.

Învăţătoarea din Caracal, Crisitiana Anghel, o adevărată Jeanne D’Arc a învăţământului românesc, a stat în greva foamei peste două luni de zile, dar nu e locul şi nici rolul meu de a evalua cu ce folos. M-a surprins însă reacţia cadrelor didactice din judeţul Mureş pe vremea grevei generale a cadrelor din învăţământ. De la simplul „nu comentez”, până la „noi plecăm în excursie” sau „ar fi grevă, dar nu-i putem lăsa pe cei mici nesupravegheaţi”, educatoarele noastre s-au declarat solidare şi cu grevista, dar au rămas la datorie.

De aceea n-am ratat o singură ocazie de a le pune întrebarea: „cum vă afectează tăierea unui sfert din salariul şi aşa destul de modest?”, iar ele mi-au zis că văzând acele suflete nevinovate, oricât de supărate ar veni de acasă, odată ajunse la poarta grădiniţei toate rămân în urmă: premierul şi ministrul şi tăierile de 25%. „Singurul lucru ce contează sunt ochişorii de copii care absorb cuvintele de pe buzele noastre, dornici de noi şi noi cunoştinţe. Cum am putea să-i dezamăgim?”, mi-au răspuns prin întrebarea retorică majoritatea dintre ele. Văzându-le muncind cu atâta dăruire, le dau dreptate!

Dacă, preşcolară fiind, am fugit de la grădiniţă în primele zile după înrolarea mea cu mare tam-tam, fără a mai reuşi cineva să mă ducă vreodată înapoi, credeţi-mă că am recuperat toţi anii, cu