Dacă am înţeles eu bine, Emil Boc tocmai câştigase preşedinţia partidului şi se pregătea să piardă şefia Guvernului. Doar că a dat de înţeles la TVR că se simte bine în funcţie, ceea ce i-a surprins pe unii. Cam bizară întorsătura evenimentelor, pentru că, în logica normală de funcţionare a democraţiilor, un cetăţean X vrea să conducă un partid pentru a ajunge să conducă o ţară, adică să pună în aplicare programul şi ideile acelui partid. Tot de obicei, partidele îşi aleg lideri populari, capabili să le facă să câştige alegerile. Nu că Vasile Blaga ar fi popular, are alura politică a unui sectorist şi anvergura unui administrator de aprozar. Faptul că un Congres întreg a avut de ales numai între ei doi arată o problemă de fond la partid. Toader Paleologu a fost outsider, dar a arătat capacitate de a gândi strategic şi îndrăzneţ tocmai pentru că a intrat în cursă, e de urmărit în continuare.

Acum, PDL s-a ales cu un şef de partid tocmai reconfirmat în triumf şi rugat concomitent să se retragă de la Guvern. Ca pretext e această idee că şefia Guvernului trebuie despărţită de cea a partidului. O idee şi stupidă, şi periculoasă. Conducerea unui guvern cere decizii curajoase, iar Emil Boc a luat decizii dificile, de aceea este şi nepopular la nivelul opiniei publice. Nu ştiu de unde au scos pedeliştii ideea că, dacă un şef de partid nu îşi asumă direct conducerea îîguvernului, atunci partidul se va salva la alegeri. Până acum, precedentele sunt exact pe invers: PDSR (PSD) a defilat cu Nicolae Văcăroiu la Guvern în 1992-1996 fără ca premierul să conducă partidul şi partidul a pierdut alegerile în 1996. PNŢCD a defilat cu Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu în 1996-2000. Ciorbea şi Isărescu veneau din afara partidului când au fost numiţi, Radu Vasile era în conducere, dar nu şeful partidului. Deci, PNŢCD a despărţit cele două funcţii. Şi a pierdut alegerile, ba