Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plan de măsuri pentru prevenirea traficului de persoane, în oraşul Cernavodă

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 18 mai 2011 ·

În perioada 09 mai - 5 iunie 2011, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane derulează în oraşul Cernavodă un Plan de măsuri pentru prevenirea traficului de persoane. Obiectivele activităţilor de prevenire vizează: informarea populaţiei oraşului Cernavodă cu privire la existenţa fenomenului traficului de persoane, creşterea conştientizării persoanelor vulnerabile cu privire la riscurile asociate traficului de persoane, instruirea reprezentanţilor instituţiilor din Cernavodă ce pot fi implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane. Persoanele cărora le sunt destinate activităţile de prevenire sunt: populaţia adultă a oraşului Cernavodă, minorii cu un grad ridicat de vulnerabilitate la trafic, indiferent de formele de exploatare, specialiştii implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane. Activităţile ce vor fi derulate în cadrul prezentului Plan de măsuri pentru prevenirea traficului de persoane în oraşul Cernavodă constau în: diseminarea de materiale informative în locurile publice cu afluenţă mare de persoane din Cernavodă, activităţi de prevenire a traficului de persoane în cadrul unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului Cernavodă; instruirea specialiştilor implicaţi, la nivelul oraşului Cernavodă, în lupta împotriva traficului de persoane (cadre didactice, cadre medicale, preoţi, poliţişti, jandarmi, funcţionari publici). În data de 12 mai 2011, la Liceul Teoretic „Anghel Saligny" din Cernavodă, a avut loc prima activitate de prevenire din cadrul Planului de măsuri. Partenerii Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Constanţa la buna derulare a evenimentului au fost: Poliţia oraşului Cernavodă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Circa 200 de elevi şi profesori din cadrul acestei unităţi de învăţământ au primit sfaturi utile pentru prevenirea traficului de persoane. Următoarele

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 7 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 5 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 7 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

14°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°