Conducerea Partidului Conservator Mureş şi-a prezentat ieri noul şef al organizaţiei locale a PC din Ogra, în persoana lui Marian Palaghie. „Este o achiziţie foarte importantă din punctul nostru de vedere, mai ales că noi, în Ogra, la ultimele două alegeri, din 2004 şi 2008, nu am reuşit să avem organizaţie şi să depunem liste la alegerile locale. Sunt convins că se va schimba acest lucru la următoarele alegeri”, a declarat Dinu Socotar, prim-vicepreşedintele PC Mureş.
Organizaţia din Ogra este nou înfiinţată, numărând 25 de membri, vizându-se totodată o creştere a numărului acestora. Noul şef al PC Ogra a anunţat că va candida pentru scaunul de primar al comunei la alegerile viitoare. „Sunt nou venit în Partidul Conservator. Am găsit un colectiv bun, domnul Morariu şi domnul Socotar şi, împreună, sperăm să facem o treabă bună în viitor, mai ales la nivel de Ogra. Este o organizaţie nouă şi sperăm să mergem înainte şi să câştigăm, dacă este până acolo, şi primăria comunei”, a declarat Marian Palaghie.
În prezent numărul organizaţiilor locale ale PC Mureş au ajuns la 59, ultimele două organizaţii înfiinţate fiind în Livezeni şi Sovata. „Sunt la început de drum şi o să-i ajutăm pe colegii noştri să se impună pe plan local. În Sovata acţiunea este extrem de dificilă, pentru că sunt cam 7-8% români acolo. Vom vedea cum mergem mai departe, dar important este că şi noi am devenit prezenţi în Sovata”, a conchis Socotar.
Conducerea Partidului Conservator Mureş şi-a prezentat ieri noul şef al organizaţiei locale a PC din Ogra, în persoana lui Marian Palaghie. „Este o achiziţie foarte importantă din punctul nostru de vedere, mai ales că noi, în Ogra, la ultimele două alegeri, din 2004 şi 2008, nu am reuşit să avem organizaţie şi să depunem liste la alegerile locale. Sunt convins că se va schimba acest lucru la următoarele alegeri”, a declarat Dinu Socotar,