Este ieşirea din recesiune o veste ( chiar atât de) bună pentru România? Depinde din ce unghi priveşti. Cu siguranţă, un mic plus este infinit mai bun decât un mare minus. Dar, este suficient? Mai gândiţi-vă!

Nimeni nu poate spune că ar prefera căderea de peste 7 procente din 2009 unei creşteri , fie şi cu mai puţin de 2 la sută, în 2011. Însă reluarea lentă a creşterii economice ar fi o veste cu totul şi cu totul bună doar dacă ne-am găsi izolaţi de lume. Din păcate - sau, mai bine zis, din fericire - nu este aşa. Ne aflăm într-un parteneriat, dar şi într-o competiţie cu state din zonă, membre ale Uniunii Europene. De la ieşirea din comunism, cu toţii - români, unguri, polonezi, cehi, baltici şi aşa mai departe - ne-am propus să intrăm în structurile NATO şi UE pentru a ne asigura securitatea şi, mai ales, bunăstarea. Pentru România, a însemnat reluarea procesului de modernizare şi occidentalizare, declanşat de generaţia paşoptistă şi întrerupt brutal după 1945.

După declanşarea negocierilor de aderare la UE, de la finalul mandatului guvernării CDR ( începutul lui 2000), lucrurile păreau a începe să meargă. Odată cu deschiderea pieţelor vest-europene şi cu afluxul investiţiilor directe, România obţinea an de an creşteri de invidiat - până la 6,5 respectiv 7,5 la sută în 2007 şi 2008, fiind depăşită în regiune doar de Slovacia. Pur şi simplu, veneam tare din urmă, ceea ce o îndreptăţea pe Susanne Kastner, vicepreşedinte a Bundestagului, să ne numească „Tigrul Europei de Est".

Cum a foast gestionată această creştere, mai ales de către sectorul public, e o altă poveste - şi deloc una de succes. Cert este că acum, după doi ani de scădere economică, începe şi corabia noastră să plutească.

Creşterea şi lovitura de pedeapsă

Potrivit previziunilor Comisiei Europene, PIB-ul României ar urma să crească cu 1,5% în acest an şi cu