Ming Ming, cel mai bătrân urs panda, a murit pe data de 7 mai, însă Centrul chinez pentru protecţia urşilor panda a făcut public acest lucru abia ieri. Ursoaica Ming Ming a murit la vârsta de 34 de ani, înregistrând o vârstă record atât pentru urşii panda captivi, cât şi pentru cei care trăiesc în sălbăticie, anunţă BBC.
Femela panda a murit de bătrâneţe, iar îngrijitorii de la grădina zoologică au spus că organele lui Ming Ming erau într-o stare avansată de degradare şi că suferea şi de insuficienţă renală. Ming Ming a fost capturată în 1977, când era doar un pui, şi pe parcursul vieţii a trăit în numeroase grădini zoologice din Londra şi Irlanda. În 1998, femela panda a fost mutată la o grădină zoologică din provincia Xiangjiang unde a trăit pentru tot restul vieţii.
Urşii panda sunt o specie pe cale de dispariţie, cu aproximativ 1.600 de animale aflate în sălbăticie. China a adunat puţin peste 300 de urşi panda în cadrul unui program menit să facă să crească numărul puilor panda. Ming Ming a fost multă vreme în atenţia presei şi a zoologilor pentru că a reuşit să trăiască până la 34 de ani, dat fiind că urşii panda nu depăşesc vârsta de 15 ani în sălbăticie şi 22 de ani în captivitate.
Ming Ming, cel mai bătrân urs panda, a murit pe data de 7 mai, însă Centrul chinez pentru protecţia urşilor panda a făcut public acest lucru abia ieri. Ursoaica Ming Ming a murit la vârsta de 34 de ani, înregistrând o vârstă record atât pentru urşii panda captivi, cât şi pentru cei care trăiesc în sălbăticie, anunţă BBC.
Femela panda a murit de bătrâneţe, iar îngrijitorii de la grădina zoologică au spus că organele lui Ming Ming erau într-o stare avansată de degradare şi că suferea şi de insuficienţă renală. Ming Ming a fost capturată în 1977, când era doar un pui, şi pe parcursul vieţii a trăit în numeroase grădini zoologice din Londra şi Irlanda. În 1998,