Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama anunta un nou capitol in diplomatia americana: Viitorul SUA este legat de cel al Orientului Mijlociu si al Africii de Nord

Publicat in HotNews, joi 19 mai 2011 ·

Barack Obama a promis joi o schimbare de abordare a Statelor Unite fata de Orientul Mijlociu, plasand administratia americana alaturi de manifestantii pentru democratie, intr-un discurs foarte asteptat care vine la sase luni de la inceputul revoltelor arabe, relateaza AFP.

In lipsa unei schimbari de abordare imperativa, America se va confrunta cu o ruptura profunda cu lumea araba, spus el, intr-o declaratie sustinuta la sediul Departamentului de stat.

El a subliniat, intr-un discurs dedicat revoltelor din lumea araba, ca liderul al-Qaeda Osama bin Laden, care a fost ucis de fortele speciale americane la inceputul acestei luni, era un criminal in serie, si nu un martir, iar idealurile sale au fost respinse inca dinainte de moartea sa.

Arabii vad extremismul al-Qaeda drept un "impas", a spus el, precizand ca liderul retelei teroriste "respingea democratia si drepturile individuale pentru musulmani in favoarea unui extremism violent".

Iata cele mai importante declaratii ale presedintelui american, la sase luni dupa inceperea revoltelor din lumea araba (AFP):

Poporul sirian si-a demonstrat curajul cerand o tranzitie spre democratiePresedintele Assad este acum in fata unei alegeri. El poate conduce tranzitia sau sa pleceLiderul yemenit Ali Abdallah Saleh trebuie sa-si respecte angajamentele legate de tranzitieEste nevoie de un "dialog real" intre putere si opozitie in BahrainStrategiile de "represiune" nu mai functioneaza in Orientul MijlociuSUA trebuie sa-si schimbe abordarea asupra Orientului Mijlociu, sau se vor confrunta cu o ruptura profunda cu lumea arabaIncercarea de a izola Israelul in cadrul ONU nu va crea o Palestina independentaAngajamentul SUA fata de securitatea Israelului este de nezdruncinat

Viitorul stat palestinian va trebui sa fie "demilitarizat"Frontierele Israelului si ale viitorului stat palestinian ar t

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°