Ion Neagu (36 ani), bărbatul din comuna Cîmpuri care a omorât-o în bătaie, în noiembrie 2010, pe micuţa Mădălina Georgiana de doar patru anişori a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Vrancea la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav.
Pe parcursul procesului, condamnatul, tatăl vitreg al fetiţei, a dat vina pe mama acesteia, Daniela Munteanu (22 ani), spunând că aceasta a bătut-o pe fetiţă.
Iniţial, bărbatul a spus că fetiţa a căzut de pe o scară, însă anchetatorii au stabilit că moartea Mădălinei a fost provocată de loviturile aplicate de tată cu beţele cu care acesta aranja jăratecul în sobă.
Micuţa avea lovituri pe toată suprafaţa corpului şi piciorul drept rupt. Instanţa a decis însă să îi scadă din pedeapsă lui Neagu perioada în care a stat în arest preventiv de la data producerii tragicului eveniment.
"Se menţine starea de arest preventiv a inculpatului şi se deduce din pedeapsa închisorii aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 2.11.2010, la zi", se arată în decizia instanţei.
Fără pretenţii
Vecinii familiei din Cîmpuri au spus însă imediat după producerea tragicului eveniment că micuţa Mădălina era bătută de ambii părinţi, în repetate rânduri, însă nimeni nu a sesizat Primăria sau Direcţia pentru Protecţia Copilului.
Mama fetiţei, Daniela Munteanu, a refuzat să se constituie parte civilă în acest dosar. Aceasta a decis să plece la muncă în Italia cu celălalt băieţel pe care îl are cu Neagu.
Inculpatul are şi datorii băneşti către stat: El trebuie să plătească 500 de lei Ambulanţei care a transportat-o pe micuţă la SML şi 2.900 de lei cheltuielie de judecată.