Prioritatile Romaniei trebuie sa fie consolidarea fiscala si cresterea competitivitatii, a declarat, joi, presedintele Traian Basescu.
"Esenta este sa avem o crestere a nivelului de trai al populatiei, prin cresterea competitivitatii. In timpul crizei, sectorul privat s-a ajustat si, cred eu, ca au iesit mai performanti din criza decat au fost la intrarea in ea", a spus seful statului, intr-o conferinta de presa.
In schimb, potrivit spuselor sale, sectorul de stat nu a facut "mare lucru", prin urmare un management corect al acestui sector este esential, in acest moment, avand in vedere ca franeaza cresterea competitivitatii la nivel european.
"Am implicat FMI pentru ca aveam nevoie de expertiza lor si pentru ca aveam nevoie sa ne ferim de riscul politic al alegerilor din 2012. Venind 2012, va exista tentatia unor masuri populiste. Anii electorali ne-au creat probleme la care guvernele care au venit au lucrat doi ani sa le repare, as vrea ca 2013 sa fie o continuitate a ceea ce facem", a precizat Basescu.
Seful statului a facut referire si la subventiile pentru agentul termic, sustinand ca obiectivul statului nu este sa reduca asistenta, ci sa o directioneze doar spre cei care au nevoie.
"Nimeni din cei care au nevoie nu va fi abandonat, doar pentru ca vrem sa taiem cheltuielile. Doar romanii care au nevoie trebuie sa primeasca subventie si asistenta sociala. Nu vad de ce trebuie sa dam subventie unuia care are 3 hectare de pamant si nu le munceste", a explicat seful statului.
Potrivit lui, subventia la incalzire este nedreapta. "Un om cu mai multi bani, care are un apartament de 200 mp, primeste o subventie mult mai mare decat un pensionar care sta intr-o garsoniera de 40 de mp", a mai declarat Basescu.
Sectorul privat vs. sectorul bugetar
In timpul crizei secto