Anghel Olteanu, primarul comunei Unirea, şi-a angajat soţia pe postul de director, fiind preşedintele comisiei care a verificat concursul în urma căruia aceasta a devenit director al Căminului Sfânta Maria din localitate.
Prefectul judeţului, Emil Muşat, a efectuat un control la Primăria Unirea şi a descoperit mai multe neregului, printre care, şi faptul că primarul Anghel Olteanu a abuzat de funcţia pe care o deţine pentru a-i „procura“ soţiei un post de director. În extrasul din materiatul de control al prefectului se specifică faptul că toate angajările la Căminul pentru persoane vârstnice Sfânta Maria s-au făcut în urma concursului din 18 decembrie 2008, şi anume: un director, un administrator, opt îngrijitori şi un paznic.
Comisia de concurs a fost formată din: preşedinte Anghel Olteanu, primarul comunei Unirea, membria ai comisiei: Alexandru Ene, Marin Herciog şi Vasilica Tărtăreanu, iar secretarul a fost Ovidiu Moraru. „Am sesizat ANI“
Emil Muşat ne-a declarat faptul că a sesizat deja organele de control care se vor ocupa de verificarea legalităţii acţiunilor efectuate de Anghel Olteanu. „Am sesizat parchetele şi ANI. De acum este treaba instituţiilor competente“, a precizat prefectul.