Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săpunaru e campion şi în Liga Europa

Publicat in Adevarul, joi 19 mai 2011 · ·

Românul a avut o evoluţie convingătoare în Porto – Braga, scor 1-0. S-a urcat în atac la fazele fixe, iar în repriza a doua a fost iertat de al doilea galben şi implicit de eliminare. La final, Săpunaru a sărbătorit succesul cu un tricolor cu chipul lui Neşu. Fundaşul celor de la Porto e al treilea jucător român care câştigă o cupă europeană, după Raţ (2009) şi Chivu (2010).

Dublinul a fost, ieri, un oraş paralizat! Blocaje rutiere, coloane de maşini pe sute de metri, poduri închise, poliţie peste tot. Toate, măsuri de securitate pentru vizita Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Nicidecum pentru finala Ligii Europa, un eveniment cu totul şi cu totul lipsit de importanţă pentru irlandezi. „Joacă Portugalia la noi? Cu cine?“, răspunde, nedumerit, taximetristul, atunci când îl întreb despre finala Ligii Europa.

Iată însă că de nicăieri, vreo 45.000 de oameni, dintre care circa jumătate portughezi, s-au „înghesuit“ pe stadionul „Aviva“ să asiste la marele meci. Purtată pe braţe de fanii ei, majoritari şi încălziţi bine cu „Guinness“, Porto a început meciul acolo în faţă, unde-i place. Hulk, când pe dreapta, când pe stânga, a alergat peste tot. Porto nu e Barcelona, dar presiunea a fost la fel de uriaşă pentru adversar. Iar Braga a simţit asta. Parcă a fost Unirea Urziceni pe „Anfield“: recuperare şi minge bubuită în faţă, pe vârf. Dar care vârf? „Dragonii“ au avut toţi oamenii în careul advers, inclusiv pe Săpunaru, la orice lovitură liberă. Cine putea să rămână în faţă de la Braga?

În aceste condiţii, firesc, golul a căzut în poarta lui Artur. Şi ce gol superb! Acoladă a lui Gaurin, reluare perfectă a lui Falcao cu capul (columbianul a ajuns la 17 reuşite în 14 partide în acest sezon de Liga Europa!) şi bucuria imensă a alb-albaştrilor.

Domingos şi-a certat băieţii la cabine, iar Braga a revenit ceva mai hotărâtă pe teren. Degeaba însă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luni s-a publicat OUG care micșorează concediul și sporul pentru condiții periculoase. Angajații vor primi doar 300 lei brut și 3-5 zile de concediu

Gandul acum 4 ore
De marți, intră în vigoare noua Ordonanță de Urgență care micșorează sporurile angajaților de la stat care lucrează în condiții periculoase. Luni a fost aprobat documentul, iar de la 1 iulie va fi și aplicat. Noul guvern limitează sporul pentru munc

Bacalaureat 2025 Promovabilitate de 76,2% la Constanța, după contestații

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut publice rezultate după contestații BAC-sesiunea iunie 2025. După afișarea rezultatelor la contestații, județul Constanța a urcat încă o poziție în ierarhia națională. Procentul de promovabilitate este

Știri România Copil de trei ani, în stare gravă după ce a căzut de la etajul 5!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un copil de doar 3 ani a căzut astăzi de la etajul 5 al unui bloc de locuințe azi, 30 iunie. Echipajele SMURD au intervenit rapid, iar micuțul a fost intubat la fața locului și transportat în stare extrem de gravă la Spitalul de Pediatrie. Ce spun r

Legea prin care parlamentarii cu case în București și Ilfov rămân fără bani de chirie a fost ADOPTATĂ

Gandul acum 4 ore
Legea prin care parlamentarii care dețin imobile în București sau județul Ilfov nu mai primesc bani de chirie din partea Parlamentului a fost adoptată luni în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. De asemenea, legea urmează să se aplice

ANM: Caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Potrivit prognozei anunțate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 30 iunie – 13 iulie, vremea va fi caracterizată de valori termice ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, urmate de o răcire treptată și o p

UPDATE. VIDEO. Planul Roșu de intervenție activat la Bihor. Accident rutier grav între două microbuze și un autoturism

Ziua Constanta acum 4 ore
În data de 30 iunie 2025, în jurul orei 15.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Cauaceu, pe direcția Salard. Evenimentul a implicat do

Alexandru Nazare, ministrul de Finanţe: România a trăit pe datorie. E momentul adevărului

Ziarul Financiar acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a publicat luni o analiză severă a situaţiei economice actuale, la exact o săptămână de la revenirea sa în fruntea ministerului. Într-o postare pe reţelele sociale, Nazare acuză ani de politici fiscale irespon

Pep Guardiola este îngrijorat pentru lipsa de odihnă a jucătorilor de la Manchester City: Cupa Mondială a Cluburilor i-ar putea distruge

News.ro acum 5 ore
Managerul grupării Manchester City, Pep Guardiola, este îngrijorat de lipsa de odihnă pe care o va avea echipa sa înaintea noului sezon din Premier League şi a declarat că implicarea lor în Cupa Mondială a Cluburilor i-ar putea „distruge”. City a în

Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, eliminată de Fluminense în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor. Brazilienii s-au impus cu 2-0

News.ro acum 4 ore
Formaţia Internazionale Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată, luni, de echipa Fluminense, scor 2-0, în optimile de finală de la Cupa Mondială a Cluburilor. Echipa braziliană s-a impus datorită golurilor marcate de Cano, în minutul 3

Trump urmează să-l primească pe Netanyahu la Casa Albă la 7 iulie

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu urmează să fie primit la Casa Albă, la 7 iulie, de către preşedintele american Donald Trump, care a evocat recent un armistiţiu ”apropiat” în Războiul din Fâşia Gaza, declară luni un oficial american AFP. Casa

Vremea

București
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

13°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/27°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

16°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°