Dominique Strauss-Kahn a demisionat de la şefia FMI. Potrivit BBC, politicianul francez şi-a dat demisia din fruntea Fondului Monetar Internaţional în această dimineaţă, ca urmare a scandalului în care a fost implicat. Strauss-Kahn şi-a înaintat demisia consiliului de condicere al FMI, dar continuă să îşi susţină nevinovăţia în instanţă.
În demisie, Dominique Strauss Kahn scrie: “Cu infinită tristeţe, mă simt obligat să-mi prezint demisia din postul de director executiv al FMI. Mă gândesc acum în primul rând la soţia mea, pe care o iubesc mai mult decât pe oricine, la copiii mei, la familia mea, la prietenii mei“.
Totodată, însă Strauss-Kahn respinge cu toată fermitatea acuzaţiile, la adresa lui. În scrisoare către Consiliul de Administraţie al Fondului Monetar Internaţional, Strauss-Kahn precizează: “Vreau să protejez această instituţie, pe care am servit-o cu onoare şi devotament, şi în special, vreau să-mi dedic întreaga forţă, tot timpul şi toate energia, ca să-mi dovedesc nevinovăţia.”
Directorul FMI şi-a dat demisia, chiar în ziua în care avocaţii lui urmează să înainteze o nouă cerere de eliberare condiţionată. Apărătorii lui Strauss-Kahn pun la bătaie o cauţiune de un milion de dolari. Totodată, au propus ca toate documentele de călătorie ale lui Strauss-Kahn să fie reţinute de autorităţile americane.
În plus, fostul director al FMI urmează să fie monitorizat cu ajutorul unei brăţări electronice
Avocaţii lui Nafissatou Diallo, victima lui DSK, au negat zvonurile lansate de un tabloid american, care a scris că menajera locuia într-un apartament destinat persoanelor seropozitive.
Dominique Strauss-Kahn a demisionat de la şefia FMI. Potrivit BBC, politicianul francez şi-a dat demisia din fruntea Fondului Monetar Internaţional în această dimineaţă, ca urmare a scandalului în care a fost implicat. Strauss-Kahn şi-a înaintat de