Există o mulţime de preparate culinare, deosebit de gustoase şi cu un aspect deosebit de plăcut, dar... care nu sunt câtuşi de puţin preparatele originale. Aspectul este asemănător, pot fi folosite cu succes în acelaşi scop, dar ingredientele sunt „falşe”, cum zicea bunica. Una dintre „falşele” cele mai apreciate era maioneza. Bunica o prepara în două feluri, după cum avea să o folosească. Un fel era din ţelină, iar cealaltă din cartof.

Ambele erau o nebunie! Luam de la brutărie, cu 50 de bani, un sfert de pâine neagră caldă, cu coaja crocantă şi miezul pufos, şi-l ungeam cu maioneza „falşe” de ţelină. Nici cea mai grozavă mâncare nu o egala! Bunica o pregătea din ulei, lămâie, sare, piper, apă şi un „ţelinoi” mare. Curăţa ţelina, o punea la fiert, întreagă, în apă şi puţină sare. Când intra furculiţa în „ţelinoi” o scotea în strecurătoare şi o crăpa în patru bucăţi, apoi o lăsa la răcit. Răcită era strivită şi trecută prin strecurătoare, pusă într-un castron şi frecată, cu lingura de lemn, cu un praf de sare, ulei câte puţin, zeamă de lămâie din când în când, puţin piper şi ulei în fir subţire, până când creştea cam de două ori cât fu­sese grămada de ţelină strivită. Acrişoară, untişoară, sărăţică exact cât trebuia! Ah, ce bună era!

Nu mai vorbesc despre dulciurile pe care le făcea bunica pentru a ne uşura postul! Aşa-zisele min­ciunele „falşe” care aveau cel mai grozav gust. Erau foarte parfu­mate, dar cel mai mult ne plăcea faptul că erau crocante. Bunica le pregătea dintr-o cocă pe care o făcea dintr-un kilogram de făină, o linguriţă de sare, 2 pacheţele de drojdie de bere, 2 linguri de coajă rasă de portocale ţinută în zahăr, o lingură esenţă de rom, 3 linguri de zahăr şi apă călduţă cât e necesară pentru o cocă molicică. Bunica amesteca într-o cană puţină apă, drojdia, o lingură de zahăr şi 2 de făină, apoi lăsa maiaua la crescut. Când era cresc