Totuși: cine sunt cei sălbăticiți? Caii din Delta Dunării aduși la abator sau oamenii care îi duc la moarte?

În primele zile ale lui 1889, dată fiind sănătatea sa precară, filosoful Friedrich Nietzsche se afla la Torino, oraș cu o climă blândă, în încercarea de a se recupera într-un mediu suportabil faţă de cel cu vreme friguroasă din Germania. A avut la Torino o perioadă de creație intensă şi febrilă. Acolo a scris, în 1888, “Ecce Homo”, “Amurgul Idolilor” şi “Anticristul”. Ultimul moment de luciditate şi prăbuşirea conştiinţei sale în bezna unei maladii mentale necruţătoare sunt legate de o întâmplare care este de un tragism sfâșietor. Friedrich Nietzsche

Aflându-se în seara zilei de 3 ianuarie 1889 într-o plimbare prin Piaţa Carlo Alberto din Torino, filosoful a văzut cum un vizitiu îşi biciuia calul. Impresionat de scena cu animalul chinuit, a alergat spre acesta şi, plângând, l-a îmbrăţişat de gât încercând să îl protejeze de lovituri. În acele clipe de o intensitate emoţională copleşitoare, ceva s-a frânt iremediabil în mintea acestei personalităţi culturale uriaşe a secolului al XIX-lea.

Nietzsche, gânditorul extraordinar care s-a revoltat împotriva a 2500 de ani de istorie a filosofiei, omul care a dărâmat necruţător sisteme de gândire impunătoare, contestatarul aprig al creștinismului, eticianul care a depăşit cadrele tradiţionale ale moralei ducând-o dincolo de bine şi de rău, esteticianul care a pus într-o lumină cu totul nouă originea operei de artă şi tragedia greacă privite din perspectiva apolinicului şi dionisiacului, criticul acerb al antisemiţilor într-o lume în care aceştia proliferau, precursorul filosofiei postmoderne şi al atâtor altor direcţii de gândire, şi-a sfârşit viaţa lui conştientă în acest tragic mod. Următorii 11 ani i-a trăit având conştiinţa fărâmată…

Pentru vizitiu a fost probabil o zi ca oricare alta. Calu