Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR intră pe nişa plăţilor rapide cu cardul şi mizează pe 300.000 de clienţi

Publicat in Ziarul Financiar, joi 19 mai 2011 ·

BCR, cea mai mare bancă locală după active, şi-a propus să vândă anul acesta 300.000 de carduri contactless, care pe lângă plăţile uzuale pot fi folosite şi pentru achitarea contravalorii călătoriei direct la aparatele de taxare electronică din mijloacele de transport în comun din Capitală.

Cardul contactless permite efectuarea de plăţi de mică valoare (sub 100 de lei) la comercianţi fără trecerea prin cititorul POS şi tastarea codului PIN.

"Am emis 1.300 de carduri în numai câteva zile de la lansarea produsului. Cred că atingerea unui volum de 300.000 de carduri până la sfârşitul anului reprezintă o ţintă realistă", a declarat Dindar Bactali, directorul regional retail pentru Bucureşti la BCR.

Cardul, emis sub sigla Visa, integrează şi aplicaţia de transport existentă pe cardurile ACTIV ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti, plata călătoriei fiind efectuată din disponibilul existent în portofelul electronic ataşat acestei aplicaţii şi nu din contul curent deschis la bancă. De asemenea, clienţii pot achita cumpărăturile efectuate în magazinele unde sunt instalate dispozitive care permit plăţi contactless. Cardul poate fi utilizat în prezent, pe lângă plata călătoriei cu mijloacele de transport în comun, în hypermarketurile Real, reţeaua de farmacii Sensiblu şi benzinăriile Rompetrol din Capitală.

"Hypermarketurile, farmaciile şi benzinăriile sunt locaţiile în care se înregistrează cele mai multe tranzacţii de mică valoare", a spus Igor Zganjer, directorul de carduri al BCR. El a precizat că banca intenţionează să instaleze dispozitive doar la comercianţii din anumite sectoare, unde plăţile sub 100 de lei sunt mai frecvente.

Oficialul BCR afirmă că până în luna decembrie banca va instala 1.000 de dispozitive contactless, în condiţiile în care pe piaţă există în acest moment un număr similar de dispozitive. Zganjer se aşteaptă ca în u

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 39 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Sondaj INSCOP Research: 66% dintre români cred că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun pentru România

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după co

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°