Respectat pentru pregătirea sa economică şi admirat pentru judecata sa politică şi puterea de convingere, Dominique Strauss-Kahn s-a impus în ultimii ani în domeniul finanţelor internaţionale, dar ascensiunea sa pe treptele puterii a fost curmată brusc de un scandal de agresiune sexuală.
Dominique Strauss-Kahn, considerat un candidat cu mari şanse la alegerile prezidenţiale din Franţa de anul viitor, şi-a dat demisia, miercuri, din fruntea Fondului Monetar Internaţional pentru "a apăra" prestigioasa instituţie de reverberaţiile scandalului în care este implicat şi pentru a-şi dedica întregul timp şi energia dovedirii nevinovăţiei sale, potrivit NewsIn.
Dominique Strauss-Kahn, DSK cum îi spune presa franceză, este acuzat de o cameristă de culoare de la un hotel de lux din New York că ar fi agresat-o sexual, la 14 mai, şi ar fi încercat să o violeze. Arestat pe aeroport, după ce se îmbarcase într-un avion cu destinaţia Franţa, procurorii au formulat împotriva lui Dominique Strauss-Kahn şapte capete de acuzare, pentru care riscă, potrivit unor surse, o pedeapsă cumulată de până la 70 de ani închisoare.
În vârstă de 62 de ani, Dominique Strauss-Kahn a fost profesor universitar şi ministru de finanţe, iar cei care l-au cunoscut şi au lucrat cu el spun că este o persoană şarmantă şi vorbesc în termeni respectuoşi despre el. Ştirea referitoare la faptele care l-ar fi avut drept protagonist şi care s-ar fi petrecut într-un apartament al unui hotel de lux din centrul New York-ului este cu atât mai şocantă, deşi era ultracunoscută slăbiciunea lui DSK pentru sexul frumos. De altfel, chiar el ar fi recunoscut-o. "Banii, femeile şi originea mea evreiască", a răspuns luna trecută şeful FMI când a fost întrebat care ar fi punctele sale vulnerabile în eventualitatea unei campanii pentru alegerile prezidenţiale din 2012 din Franţa.
Ca şi actualul preşedinte franc