Povestea începe într-o primăvară învelită în frunze noi de viţă-de-vie. Stau în micuţa podgorie din deal şi, aşteptându-l pe bunicul, să ne apucăm de prăşit butucii, ronţăi câţiva cârcei de viţă, fragezi şi acrişori. Printre „buruienile” ce vor trebui tăiate zăresc vreo câteva dintre cele despre care am învăţat că sunt comestibile. Pur, de exemplu, un fel de fir de iarbă, ceva mai groscior, cu „picioruşul” roşiatic, şi-un gust ciudat, între usturoi şi ceapă verde.

Ceva mai încolo, un pâlc de măcriş mă-mbie şi el. Doamne, ce de „vitamina C”!, exclam, în vreme ce las soarele să mi se plimbe pe faţă şi pe umeri. E primăvară şi verdele ei mă atrage ca un magnet. Aici, în vie, parcă nu sunt destule plăntuţe de care să-mi leg gândul. Lasă, îmi spun, după ce termin de prăşit, când s-o ridica soarele sus în crucea cerului, am să mă cobor în grădina de lângă fântână. Acolo Rai! Dădu şi firul cepei, şi-al usturoiului, şi-al salatei! Să nu mai zic de pătrunjelul verde, din care-mi place să mestec, din când în când, frunze fragede. Pe-atunci nu ştiam, dar azi, c-o ştiu, vă spun şi vouă: o fi bun pătrunjelul pentru vitamina C, dar şi mai tare-i bun că-ţi dă… calciu. E cam al treilea, pe listă, la cantitatea de calciu la suta de grame. Chiar mai mult decât laptele! Dar cine stă să ronţăie o legătură de pătrunjel şi altceva nu? Una peste alta, primăvara e anotimpul meu cel mai drag şi de-aş avea timp şi de-aş avea cum, m-aş întoarce în anul ăla de demult, în via bunicilor, aşteptând într-o dimineaţă să-nceapă prăşitul, mestecând agale un cârcel de viţă, simţindu-i acreala plăcută.

Celebrarea frumuseţii

De la Paul Bocuse şi Guy Martin – unii dintre cei mai cunoscuţi chefs-de-cuisine ai planetei –, până la gospodinele din Horezu, care îşi aşază bucatele pe farfuriile lor smălţuite, adevărate opere de artă – gastronomia are, în acest miez de mai, o aură pe