Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea: Maria Pascale olimpică de top la matematică și chimie

Publicat in Adevarul, joi 19 mai 2011 ·

Maria este multiplă olimpică la matematică și chimie și visează la o carieră în cercetare. Eleva este o obișnuită a taberelor organizate de Gazeta Matematică din Constanța.

Încă din clasele primare Maria a devenit o prezență obișnuită la concursurile de matematică organizate la nivel interjudețean de Gazeta Matematică a Societății de Științe Matematice din Constanța. În urma rezultatelor obținute la aceste competiții, Maria a luat parte la tabere organizate de această publicație pentru iubitorii științelor exacte. „Matematica mi-a plăcut de foarte mică. Când eram în clasele primare îmi doream să fiu bună la cât mai multe materii, dar tot aceasta mă atrăgea mai mult. Cu timpul am început să mă axez pe acestă disciplină“, spune Maria.

Între primii 20 de matematicieni După ce în clasa a V-a s-a clasat pe locul II la faza județeană, din clasa a VI-a, eleva participă la fazele naționale ale olimpiadei de matematică, anul acesta reușind chiar să se claseze în primii 20 de concurenți din toată țara la faza care a avut loc la Oradea. Astfel, s-a calificat între cei care au susținut un baraj pentru a participa la Olimpiada Internațională, dar nu a reușit să intre în elita celor șase. „M-am simțit foarte bine la Oradea, atmosfera de acolo a fost senzațională. Erau foarte mulți copii cunoscuți deja la acest nivel al competiției și m-am bucurat că am intrat în acest grup. A fost o performanță pentru mine pentru că până în acest an nu reușisem să mă clasez atât de sus“, se mândrește Maria. Olimpica recunoaște că performanțele sale în domeniu au fost susținute în special de părinți, tatăl său, și el fost olimpic la matematică fiind cel ce i-a insuflat această pasiune. În paralel, Maria a mai participat și la concursurile de limba română, reușind chiar să obțină o mențiune la faza națională a olimpiadei. Citiți amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum 15 minute
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum o ora
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 2 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum o ora
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum o ora
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Un nou atac al Rusiei asupra orașului Harkov. Un mort și doi răniți, în urma loviturilor, conform guvernatorului regiunii

Ziare.com acum 24 minute
O persoană a murit şi două au fost rănite într-un atac rusesc desfăşurat în cursul nopţii asupra oraşului Harkov, a declarat luni guvernatorul acestei regiuni din nord-estul Ucrainei, aflată de câteva săptămâni sub o nouă ofensivă din partea Moscove

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum 56 minute
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

Oficial de la MAE! Dele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetățenia română

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precizează că, duminică, 2 iunie 2024, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste, au fost informaţi de către autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele tr

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

VIDEO Jucătorul momentului, în sferturi la Roland Garros 2024 - Aproape de locul 1 ATP

HotNews acum 26 minute
Jannik Sinner, unul dintre marii favoriți la câștigarea Roland Garros 2024, a obținut calificarea în sferturi. Italianul l-a învins pe Corentin Moutet și este foarte aproape de a urca în premieră pe prima poziție a clasamentului ATP. Jannik SinnerFo

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/26°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°