Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiștii: Guvernul se va ţine doar 7 luni de reformele agreate cu FMI

Publicat in Capital, joi 19 mai 2011 ·

Chiar dacă încheierea unui nou acord, pe doi ani, cu FMI-UE poate fi considerată salutară pentru că acoperă şi anul electoral 2012, economiştii sunt sceptici că Guvernul va avansa cu reformele anul viitor.

După ce în primul acord FMI şi UE ne-au ajutat să începem să tratăm cancerul din sistemul bugetar şi din finanţele ţării, noul acord îşi are ca principal scop atacarea cancerului din regiile de stat, afundate într-o gravă ineficienţă.

Reformarea companiilor cu capital majoritar de stat este cu atât mai importantă cu cât acest sector a ajuns să acumuleze arierate de circa 5% din PIB, din care 3% către mediul privat şi 2% către bugetul de stat.

Toată această ineficienţă este plătită de fiecare dintre noi în mod indirect, prin preţuri mai mari la diferite servicii sau produse ori prin împrumuturi ale statului pentru a acoperi gaura produsă de aceste companii. Pe lângă aceste reforme, este vital să continuăm tratamentul început în primul acord, pe partea consolidării fiscale şi a reformelor din instituţiile de stat.

„Ţinta de deficit bugetar pentru 2011 cred că va fi atinsă fără prea multe probleme, însă situaţia nu este tocmai favorabilă atingerii ţintei din 2012, având în vedere anul electoral în principal. În rest, cred că procesul de reformare a instituţiilor statului şi a întreprinderilor de stat va fi lent, însă măsuri bune vor fi luate în continuare, cel mai probabil până la finalul acestui an. În 2012, mă aștept la încetinirea vizibilă a reformelor“, spune Nicolaie Chideşciuc, economistul-şef al ING Bank România.

În acelaşi timp, el crede că însuşi FMI va avea o abordare ceva mai relaxată în 2012, tocmai din cauza alegerilor. „Acest lucru nu ar fi o surpriză prea mare având în vedere comportamentul lor din anul 2009, precum şi faptul că acordul actual este unul de tip preventiv, ceea ce presupune mai puţină putere de a influenţ

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-ALERT emis pentru populație Cod Portocaliu de furtuni și vijelii în București și Ilfov

Ziua Constanta acum 6 ore
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de Cod Portocaliu de furtuni puternice și vijelii, vizând Capitala și județul Ilfov. Având în vedere intensitatea fenomenelor meteorologice anunțate, autoritățile au tr

David Popovici medalie de bronz în finala de 50 de metri liber, la Europenele din Slovacia: „Două momente care încap în 24 de ore”

Gandul acum 4 ore
David Popovici a înregistrat o nouă performanță la Campionatele Europene Under 23 din Slovacia, obținând medalia de bronz în finala de 50 de metri liber, desfășurată vineri 27 iunie. Cu o zi înainte, campionul a câştigat medalia de aur în proba de 2

Cine este Ionuț Dumitru, primul consilier onorific al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 9 ore
Economistul Ionuț Dumitru a fost unul dintre numele vehiculate în spațiul public, săptămânile trecute, pentru funcția de premier. Potrivit Digi24, era considerat o „propunere surpriză” de premier tehnocrat, luată în calcul de președintele Nicușor Da

Trump oprește negocierile comerciale cu Canada

Mediafax acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat oprirea negocierilor comerciale cu Canada, scrie BBC. Decizia sa a venit pentru că guvernul canadian vrea să pună o taxă nouă pe marile companii de tehnologie. Anunțul a fost făcut pe rețelele de

Ilie Bolojan critică dur RA-APPS: Cred că e mult loc de bine

Mediafax acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că e mult loc de bine la RA-APPS, asta ca părere generală, arătând că de când i-a lăsat, în 2008, nu mai ştie ce au făcut, potrivit surselor Gândul. Premierul a făcut referire la o clădire frumoasă a RA-APP

A murit actrița Teatrului Nottara Anca Bejenaru

Mediafax acum 7 ore
„Prezență și personalitate distinsă, actrița Anca Bejenaru a însuflețit scena Teatrului Nottara mai bine de 40 de ani. Un om liber, dedicat, pasionat de teatru și de frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, scriu reprezentanții UNITER. Cei care d

Curtea Supremă a SUA limitează posibilităţile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului

HotNews acum 6 ore
Curtea Supremă a SUA i-a dat câștig de cauză președintelui Donald Trump, hotărând că judecătorii federali nu mai pot suspenda politicile administrației la nivel național. Instanța nu a clarificat însă dacă președintele poate limita dreptul la cetățe

VIDEO Ilie Bolojan spune că bursele elevilor au înregistrat o „creștere imensă” în trei ani: „Gândiți-vă că plătim un miliard de euro aproape”

HotNews acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă după ședința de guvern, că „trebuie reconfigurat” ceea ce ține de pachetul de burse pentru elevi, despre care spune că „a plecat acum trei ani de zile de la 188 de milioane d

Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de viol, agresiune sexuală și vătămare corporală. Poliția anunță zeci de capete de acuzare

HotNews acum 12 ore
Marius Borg Høiby, fiul în vârstă de 28 de ani al prințesei moștenitoare a Norvegiei, este acuzat de zeci de infracțiuni, între care viol, agresiune sexuală și vătămare corporală, a anunțat poliția norvegiană la finalul unei anchete începute în urmă

Ilie Bolojan, despre programul RABLA: „Nu mai avem capacitatea să susținem toate programele din bugetul de stat”

Gandul acum 7 ore
Ilie Bolojan a precizat referitor la programul RABLA, în cadrul unei conferințe de presă, că, momentan, „nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui program”. „Nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui

Vremea

București
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/29°
lun.

21°/32°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/24°
dum.

15°/27°
lun.

16°/26°
mar.

14°/25°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/26°
dum.

18°/26°
lun.

22°/28°
mar.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/28°
mar.

14°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/35°
lun.

21°/35°
mar.

20°/35°