Aceasta este concluzia mea după ce azi Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC) din Republica Moldova a semnat în taină, în grabă și fără ca să dețină competențe, un document de intenție cu Microsoft, care nici măcar nu are valoare juridică.
E vorba de un acord de intenție pentru echiparea cu calculatoare a școlilor din Republica Moldova. Sigur că dotarea cu computere a elevilor este o prioritate a Guvernului, pe care o susținem cu toții. Dar modul în care a procedat MTIC este unul total greșit. Vedeți mai jos argumentele, care demonstrează acest lucru.
De câteva luni se lucrează la acest proiect în cadrul Ministerului Educației, care este direct responsabil de acest sector. Acum se analizează două posibile modele: 1) procurarea a câte un laptop pentru fiecare elev sau 2) clase mobile de calculatoare în fiecare școală. În ambele cazuri, computerele ar fi utilizate nu doar pentru orele de informatică, dar și pentru cele de biologie, matematică, georgrafie etc. Pentru a alege direcția corectă, din punctul meu de vedere e necesară realizarea unui studiu cost-eficiență. Abia după o analiză minuțioasă a costurilor și eficienței acestor investiții vom putea să decidem la nivelul Guvernului care strategie este mai corectă și mai realistă pentru Republica Moldova.
Ce a făcut azi MTIC?
În primul rând a indus în eroare societatea. Acum toată presa vuiește că, în urma întâlnirii președintelui interimar Marian Lupu cu reprezentantul Microsoft, fiecare elev din Republica Moldova va primi câte un laptop. FALS. Din câteva motive:
1. Azi s-a semnat doar un acord de intenție, fără valoare juridică, dar care a fost prezentat drept unul perfect valabil și realizabil între Republica Moldova și Microsoft. Pentru ca un acord semnat de un minister să fie valabil e nevoie ca Guvernul să-i delege împuterniciri, ceea ce nu s-a întâmplat, deoar