Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul arbitru Sorin Corpodean a transmis mesaje de sprijin pentru fotbalistul Mihai Neșu

Publicat in Alba24, joi 19 mai 2011 ·

Fostul arbitru Sorin Corpodean, actualmente președintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Alba, este și el alături de Mihai Neșu, fotbalistul care a suferit o gravă accidentare şi care ar putea să-i încheie cariera de fotbalist.

Corpodean îl cunoaște încă de mic pe Neșu, despre care vorbește foarte frumos. ”Pe Mihai îl cunosc de când era copil. Atunci când aveam meciuri la Oradea, venea doctorul Mircea Neșu (n.r.- tatăl lui Mihai) cu el la meciuri. Toată lumea e cutremurată de ceea ce s-a întâmplat, dar pe de altă parte toți suntem optimiști”, a declarat Sorin Corpodean.

Șeful AJF Alba a transmis și un mesaj fotbalistului: ”Îi doresc lui Mihai însănătoșire grabnică și să fie apt pentru viitorul lui de om în primul rând și sper ca și sportiv să rămână în familia fotbalului. Sper să fie bine, îi doresc din suflet treaba asta. Sunt alături și de familia lui, care îmi dau seama prin ce clipe trece. Îi ținem pumnii cu toții și o să ne rugăm pentru el”, a spus fostul arbitru, cuprins de emoție.

Corpodean l-a arbitrat în nenumărate meciuri, pe Neșu pe vremea când acesta juca la Steaua. ”Neșu nu era agresiv, juca la limita regulamentului, el nu-și vâna adversarii să-i accidenteze, pentru Mihai orice duel, fie aerian, fie la sol, îl privea cu o determinare fantastică. E un jucător disciplinat din relația cu arbitrii, chiar dacă uneori nu accepta deciziile arbitrilor, nu se manifesta nepoliticos”, a încheiat Sorin Corpodean.

Reamintim că Mihai Neșu a fost accidentat la antrenamentul echipei Utrecht și are șanse minime să mai revină pe gazon, după ce a suferit o leziune gravă la coloană.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=25689

Fostul arbitru Sorin Corpodean, actualmente președintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Alba, este și el alături de Mihai Neșu, fotbalistul care a suferit o gravă accidentare şi care ar putea să-i înche

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 59 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 24 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 44 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°