Vladimir Tismăneanu produce un nou articol despre anti-anticomunism, pe care îl direcţionează explicit împotriva celor care am scos “Iluzia anticomunismului”, volumul critic despre Raportul de condamnare a comunismului, şi implicit împotriva platformei CriticAtac. Articolul e de o incoerenţă rară, e practic un şir aleator de absurdităţi şi insinuări arbitrare.

Textul e atît de dezlînat şi aiuritor încît, în unele părţi ale lui, nici măcar nu înţeleg ce vrea să spună. Nu doar că nu are dreptate, dar pur şi simplu nu are şir, nu “face sens”. Ni se reproşează că am echivala anticomunismul cu antisemitismul: nu doar că e fals, dar nici măcar nu am auzit de aşa ceva, nu ştiu la ce se referă. De unde apar aberaţiile ăstea?

Printre alte demascări, Tismăneanu se apucă şi să stabilească ce autori nu am citit noi. Nu e puţin cam prea absurd să te apuci să stabileşti ce nu a citit cineva? Ca să nu mai spun că unii dintre cei pe care, chipurile, nu i-am fi citit au fost comentaţi şi chiar publicaţi pe CriticAtac. De ani de zile, politologul personal al preşedintelui face aproape în fiecare articol al său liste kilometrice cu autori prin care se legitimează: pe cei mai clasici doar îi admiră, dar cu unii dintre contemporani, ne informează fără să fie necesar, se şi vizitează! Extraordinar.

Această practică a name-dropping-ului necontrolat mi s-a părut întotdeauna de un penibil greu de depăşit, mai ales cînd a culminat cu momentul în care politologul nostru a ajuns să facă nici mai mult nici mai puţin decît lista prietenilor lui Michnik din România! Ca să nu existe dubii. Dar acum iată că plusează din nou şi face liste fanteziste cu ce citesc şi nu citesc unii şi alţii. Mă întreb ce liste mai urmează.

Articolul e foarte incoerent intelectual, dar prea coerent politic. Aceleaşi insinuări josnice, eterne şi nesusţinute de nimic, despre insensibilitatea noast