Nu înțeleg, sincer. Grupul parlamentar PDL de la Cameră are circa 120 de membri. Are un lider, dl Toader, 5 vicelideri și 6 secretari, fiecărui membru în conducerea grupului îi corespund circa 10 deputați. Nu-i mai amintesc aici pe liderii PDL pe linie instituțională, în frunte cu președinta Camerei. În condițiile astea, conducerea partidului ar trebui să știe și ce revistă (sau blog) citește fiecare în timpul lucrărilor. Ar trebui să aibă un control cât se poate de strict asupra prezenței și activității parlamentare a fiecăruia din cei 120. Bun, poate asta nu vor, nu consideră necesar sau nu reușesc s-o facă. Atunci măcar asupra activității parlamentare ar trebui să aibă control sau cel puțin știință. Repet, sunt 12 oameni la conducerea grupului, 4 la conducerea Camerei; iar parlamentul nu e tocmai genul de instituție în care evenimentele au loc cu viteza fulgerului. Nici măcar nu e echilibru aici, 16 oameni să țină cont de proceduri care durează luni de zile, ar trebui să fie floare la ureche, nu? Pentru PDL nu este. Nu pot înțelege de ce.
Ultima poznă ridicolă e adoptarea tacită a unui proiect de lege pentru scoaterea predării Istoriei și Geografiei în limba minorităților. Legea Educației a fost adoptată anul trecut, prin asumare, prevederea în discuție fiind unul din punctele esențiale cerute de partenerii de coaliție de la UDMR. Inițiativa care scoate această prevedere e propusă de un singur deputat, dl Giurgiu. Care e la PDL. Un parlamentar vrea să modifice un punct esențial dintr-o lege pe care propriul guvern și-a asumat răspunderea cu câteva luni în urmă. Și, pe cât pot spune, evenimentul a fost tratat în partid ca ceva absolut firesc, care nu merită vreo atenție deosebită. Sigur, în comisia de resort propunerea a primit aviz negativ, după care a fost sărită la vot ca să fie, într-un final, adoptată tacit.
Indignarea UDMR este cât se poate de