La mijloc de timp între Paşte şi Rusalii, o mare parte dintre plante căpătau puteri magice, cunoscătorii mergând pe câmpuri şi în păduri pentru a le strânge şi pregăti să-şi îndeplinească menirea. De altfel, se ştia că doar plantele care nu au fost însemnate (nu aveau pete sau găuri) puteau fi folosite în ritualurile magice sau pentru vindecarea bolilor. Cel mai adesea se culegea pelin (se punea în ulcelele cu vin sau se presăra pe pat ca să se îndepărteze durerile de spate), dumbravnic (se strângeau atâtea flori câţi oameni erau în casă şi se lăsau până dimineaţă pe gard sau pe acoperiş, cercetând apoi care va fi soarta fiecăruia) şi muşeţel. Se mai culegeau ceapă şi usturoi din grădini, ce nu lipseau din mâncărurile pregătite primăvara.
Despre usturoi se credea că „e om, pe dânsul, dacă-l mănânci noaptea, să nu-l curăţi, pisează-l aşa, căci lui îi e ruşine că-l goleşti şi te blastămă. Usturoiul e născut dimineaţa, când răsare soarele, da ceapa, noaptea.” (Elena Niculiţă Voronca – „Datinele şi credinţele poporului român”). De asemenea, era bine a fi purtat la ceas de noapte, pentru că îi apăra pe călători de pericole. Dacă se pierdea un lucru din casă, atunci se frecau bine cu usturoi tocurile şi geamurile, iar apoi, de luau aminte, auzeau unde se afla ascuns lucrul pierdut.
Dans magic
În timpul rămas până la Rusalii se stabilea ceata de căluşari, ce urma să colinde gospodăriile, îndepărtând prin dansul magic spiritele rele. Conform obiceiului, căluşarii erau obligatoriu în număr de treisprezece, unul dintre ei fiind vătaful sau conducătorul. Steagul, element-cheie, era de fapt o nuia de alun de care se legau un batic şi treizeci şi nouă de fire de usturoi, câte trei pentru fiecare tânăr. „Steagul este ţinut mereu drept, nu aplecat, căci altfel toţi căluşarii ar muri. Înainte de joc, stegarul îl atinge pe fiecare tânăr cu steagul de nas
