Foto: EPA/Intact Images Fostul director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, nu părea deloc îngrijorat în momentul în care s-a îmbarcat la bordul avionului Air France care urma să zboare între New York şi Paris. Ba chiar, înainte de a fi poftit de poliţia new-york-eză să părăsească avionul, pentru a fi încătuşat şi dus la interogatorii, la secţie, privirea lui s-a îndreptat spre o stewardesă. "Mamă ce fund!” ar fi rostit Dominique Strauss-Kahn la adresa uneia dintre stewardesele de la bordul cursei AF023 de sâmbătă, 14 mai, părând destul de relaxat. Strauss-Kahn avea bilet rezervat la Business Class şi, contrar celor spuse până acum, avionul de tip Boeing 777, care asigură zborul de 7 ore şi jumătate între New York şi Paris nu este echipat de cei de la Air France şi cu o First Class, precizează Le Point.
Echipajul şi-a dat seama cu greu că s-a petrecut ceva anormal, pentru că DSK i-a avertizat pe cei de faţă că urmează să-i fie adus telefonul mobil, uitat în camera de hotel. Comandantul de bord l-a avertizat pe DSK că nu va putea întârzia prea mult decolarea pentru a-i permite să-şi recupereze telefonul, spunându-i că o poate face doar dacă telefonul urmează să sosească în următoarele minute. Astfel, nimeni nu s-a mirat când au apărut doi bărbaţi în civil care purtau un ecuson al Port Authority şi care au cerut acces la Dominique Strauss-Kahn. Păreau a fi venit pentru a-i comunica ceva confidenţial. Ceea ce explică, de asemenea, şi faptul că DSK i-a urmat fără ezitare.
Şi totuşi, un incident petrecut atunci i-ar fi putut alarma pe membrii echipajului
Ceva s-a întâmplat, totuşi, acolo. Şi i-ar fi putut pune pe gânduri pe membrii echipajului de la bordul avionului. Cu câteva minute înainte ca DSK să fie scos din avion, toate telefoanele mobile au rămas fără semnal, ceea ce înseamnă că au fost bru