În mai au fost investigaţi bolnavi înscrişi pe liste săptămânile trecute, iar peste 1.000 de vasluieni ori îşi plătesc analizele ori aşteaptă două luni.
Laboratoarele din judeţ şi-au anunţat pacienţii că nu vor mai face programări pentru analize gratuite deoarece primesc prea puţini bani de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui.
„Fondurile destinate lunii mai le-am epuizat deja. După ce că s-a amânat o dată semnarea contractului cadru, nici până la această dată nu am primit vreo informaţie legată de acest aspect“, a declarat Florin Bălăjan, reprezentantul unei clinici medicale din Vaslui.
Din păcate, cei care au de suferit sunt pacienţii, ei fiind disperaţi că sunt puşi la cheltuieli suplimentare. „Am venit să-mi fac o ecografie. Deşi am trimitere de la medic, mi s-a spus că ori trebuie să plătesc ori, dacă nu, să vin peste două luni“, s-a plâns Andra Grigoraş, gestionară.
În acest moment, toate cele 14 clinici medicale aflate în contract cu CJAS Vaslui au deja liste de aşteptare întocmite de lunile trecute, ceea ce înseamnă că puţini vasluieni vor avea norocul să beneficieze de analize gratuite.
„Să rămână în particular“
„Spre exemplu, pentru luna mai, noi am primit 25.174 de lei, bani cu care am oferit servicii pentru aproximativ 400 de pacienţi, mulţi dintre ei fiind pe lista de aşteptare încă din aprilie. Pentru imagistică am primit 31.000 de lei, ceea ce înseamnă că doar 200 de pacienţi şi-au făcut aceste analize gratuite. În acest moment, avem pe listele de aşteptare peste 1.000 de persoane“, a mai spus Florin Bălăjan. Refuzul laboratoarelor de a mai face programări pentru analize gratuite a ajuns şi la urechile conducerii CJAS Vaslui, care le-a declarat război acestora.
„De unde ştiu ei că vor primi bani puţini? Nimeni nu are voie să îşi bată joc de oameni. În perioada următoa