Cristian Săpunaru, fundaşul român al lui FC Porto, a câştigat, în această seară (cu scorul de 1-0), finala Ligii Europa, la Dublin,în faţa unei alte echipe lusitane - Sporting Braga. Sursa: REUTERS
Formaţia FC Porto pornea ca favorită în partida care s-a jucat pe "Aviva Stadium", noua arenă din Dublin (Irlanda). "Dragonii" şi-au respectat statutul şi s-au impus, la limită, cu 1-0, în urma reuşitei lui Radamel Falcao. Atacantul columbian - ajuns la uluitoarea cotă de 18 goluri în acest sezon al Ligii Europa - a punctat printr-o lovitură de cap perfect plasată, în finalul primei reprize.
Cristi Săpunaru (27 de ani) a fost titular pe partea dreaptă a defensivei lui FC Porto, primind un cartonaş galben şi scăpând cu noroc de cel roşu.
Fostul rapidist a devenit al cincilea român (după Gică Hagi şi Gică Popescu - cu Galatasaray, în 2000 - şi Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ - cu Şahtior, în urmă cu doi ani) care câştigă a doua competiţie europeană intercluburi.
Doi dintre jucătorii lui FC Porto - portarul Helton şi colegul său Sereno - au două motive de a sărbători toată noaptea, ei împlinind, în ziua finalei, 33, respectiv 26 de ani. De asemenea, în urma izbândei cu FC Porto, Villas Boas (32 de ani şi 214 zile) este cel mai tânăr tehnician care câştigă o cupă eruopeană.
FC PORTO - SPORTING BRAGA 1-0
Falcao (44)
min. 90 - Final de meci. FC Porto se impune cu 1-0 şi câştigă pentru a doua oară în istorie Liga Europa, la opt ani după succesul obţinut sub comanda lui Jose Mourinho.
min. 85 - Sporting Braga pur şi simplu nu are forţa de a-i pune probleme lui Porto. Mai mult, "dragonii" lui Villas Boas au ratat o bună ocazie prin nou-intratul Belluscchi.
min. 80 - Kaka (Braga) a fost şi el avertizat. "Alb-roşii" se aruncă tot mai mult în atac, însă Porto se apără cu răbdare şi nu pare să fie prea mult pusă în dificultate de acţiuni