Ar fi împlinit azi 97 de ani. Constituţia atletică din tinereţe l-ar fi putut aduce aici.
Dar e greu să supravieţuieşti atât după ce puşcăria politică ţi-a înjumătăţit greutatea şi aproape te-a făcut să pierzi darul vorbirii.
Jelim lipsa reperelor de valoare. Dar am avut unul şi ne-am bătut joc de el. De fapt, nici azi nu ştim bine cine a fost Corneliu Coposu şi care era rostul trecerii lui prin această lume. Un om urmărit zi de zi, ceas de ceas, vreme de 47 de ani. Dacă nu cumva trebuie să luăm în calcul şi anii post-decembrişti... O întreagă armată de oamenii trăind pe spinarea lui, justificându-şi existenţa prin faptul că pândeau un om care-i îngrozea nu prin ceea ce făcea - căci nu făcea nimic ameninţător -, ci prin ceea ce ERA.
„Origina socială: mic Burghez, starea materială: nimic". Aşa scrie în dosar.
Nicio clipă şi în niciun fel nu a abdicat de la convingerile sale, nu a făcut niciun pas înapoi, nu s-a dezis de oamenii şi de ideile în care credea. Putea să zică şi el, acolo: „M-am mai gândit, poate că..." Mai scăpa de o bătaie. Dar nu. Şi, după fiecare sălbatică anchetă, aşternea pe hârtie, cu scrisul său ordonat, perfect lizibil, fraze din care nu răzbate niciun accent de ură, durere ori măcar nervozitate. Parcă le-ar fi scris acasă, la biroul personal. Doar, din când în când, o notă de subtilă ironie.
După ce i-a fost prezentată delaţiunea unui individ făcută împotriva lui, scrie: „Este o persoană foarte simpatică şi după câte îl cunosc om cu inimă bună", adăugând doar, cu maliţiozitate: „cu toate că după cum însuşi declară este lipsit de scrupule". Iar despre delaţiune în sine spune, halucinant: „Nu cred să fi redactat nota ca o răzbunare contra mea (...). Mai curând cred că (...) a redactat-o şi dsa spre a-şi justifica activitatea, aşa cum se întâmplă de obiceiu, departe fiind de intenţiunea de a-mi face vreun rău"! @N_
