Reprezentanţii instituţiilor centrale au vizitat astăzi, noul sediu al Centrului de Instruire pentru Personalul Consular (CIPC), structură specializată destinată continuării procesului de reformă şi îmbunătăţire a serviciului consular al României, arată un comunicat remis redacţiei.
Oficialilor le-au fost prezentate cele mai importante segmente de pregătire pentru personalul diplomatic şi consular, respectiv Sistemul Naţional Informativ privind Vizele şi platforma E-learning, instrumente de lucru care permit pregătirea personalului la distanţă, facilitând accesul la cursuri online în orice moment, precum şi verificarea sau testarea nivelului de însuşire a cunoştinţelor.
"Realităţile sociale şi normative se schimbă de multe ori intr-un interval de patru ani, durata unui post în serviciul exterior, iar realităţile economice pot adăuga dificultăţi suplimentare, ceea ce face ca un funcţionar consular, un consul specializat pe un tip de servicii consulare să fie nevoit să găsească soluţii pentru o problematică extrem de diversă. Prin cursurile complexe şi prin simulările situaţiilor reale din domeniul consular, Centrul răspunde unor astfel de realităţi ", a subliniat secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Robert Cazanciuc.
F.A.
Reprezentanţii instituţiilor centrale au vizitat astăzi, noul sediu al Centrului de Instruire pentru Personalul Consular (CIPC), structură specializată destinată continuării procesului de reformă şi îmbunătăţire a serviciului consular al României, arată un comunicat remis redacţiei.
Oficialilor le-au fost prezentate cele mai importante segmente de pregătire pentru personalul diplomatic şi consular, respectiv Sistemul Naţional Informativ privind Vizele şi platforma E-learning, instrumente de lucru care permit pregătirea personalului la distanţă, facilitând accesul la cursuri online în orice momen